Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:49 28 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Scene de groază într-un apartament din Năvodari. S-a emis mandat de arestare

ro

29 Sep, 2021 10:41 1577 Marime text

 
Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a unui bărbat din localitatea Năvodari, județul Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la omor.
 
Oficial
 

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1745/P/2021. În temeiul art. 202, art. 223 alin. 1 şi 2 şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului T.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma tentativei la omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 – 199 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la data de 28.09.2021 până la data de 27.10.2021 inclusiv. În temeiul art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa suma de 313 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Duță Ana Maria. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 28.09.2021, ora 13.30.

 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Constanța.
 
Ce spun procurorii
 
Prin ordonanţa din data de 27 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul T.N., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul zilei precedente.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2021, în locuinţa comună dintr-un bloc de apartamente din oraşul Năvodari, pe fondul unei stări conjugale conflictuale, generate de decizia soţiei de a se despărţi, după ce a ameninţat-o în mai multe rânduri cu moartea, inculpatul a agresat-o pe soția sa, T.M., pe care a lovit-o în mod repetat cu un cuţit la nivelul toracelui şi membrelor stângi, astfel că i-a provocat leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): arhivă ZIUA de Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii