Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:31 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! ​Elena Udrea a scăpat de acuzațiile aduse în dosarul Hidroelectrica! (MINUTĂ)

ro

04 Jun, 2024 16:47 690 Marime text



Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, a scăpat de acuzațiile aduse în dosarul Hidroelectrica

Decizia este definitivă și a fost luată marți, 4 iunie 2024, de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. 

Elena Udrea se află în detenție, ea primind 6 ani de închisoare în Dosarul Gala Bute. 

Amintim că, inițial, în prezenta cauză, prin Hotarârea nr. 66/2023, din 11.04.2023, Curtea de Apel București a încetat procesul penal faţă de Elena Udrea, cu privire la infracţiunile de trafic de influență și spălarea banilor, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
 
Totodată, Curtea de Apel a dispus confiscarea specială de la Udrea Elena Gabriela a sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv 900.000 de euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR, de la data executării acestei măsuri de siguranță).   
 
Curtea a încetat procesul penal faţă de Dan Cătălin Andronic, inculpat în prezenta cauză, cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă.
 
Decizia Curții de Apel București a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, instanță care a menținut decizia curții de apel. 

MINUTĂ 

Detalii soluţie: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 66/F din data de 11.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Sec?ia a I-a Penală, în dosarul nr. 3650/2/2019. În baza art. 415 din Codul de procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de apelantul Păunescu Bobby George Marius împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă pe apelanta intimată inculpată Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 600 lei, iar pe apelantul Păunescu Bobby George Marius la plata sumei 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 04.06.2024. 


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

„În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.
    Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.
     
    Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:
    - că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;
    - că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;
    - că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București. Față de inculpatul Budeanu Radu Ioan se continuă cercetările într-un dosar distinct. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii