Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:06 20 08 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Decizia magistraților în cazul femeii înjunghiate în Sala 1 a Judecătoriei Constanța (MINUTĂ)

ro

27 Jun, 2022 00:00 1018 Marime text
 
  • Bărbatul dorește să fie cercetat în arest la domiciliu.  
 
Judecătoria Constanța a decis arestarea preventivă a bărbatului, de 44 de ani, care și-a înjunghiat fosta parteneră de viață, incidentul având loc chiar în Sala 1 a Judecătoriei Constanța!
 
Mandatul de arestare emis de judecătorie este valabil timp de 30 de zile și poate fi contestat la Tribunalul Constanța.
 
Minută
 

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa formulată în dosarul nr. 4627/P/2022. Dispune arestarea preventivă a inculpatului A.B., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, tulburare a ordinii și liniștii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, pe o perioadă de 30 zile (…) Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulată de inculpat, ca nefondată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu.  

 
În ordonanța de reținere re arată că „la data de 23.06.2022, în jurul orelor 11.37, în timp ce se afla în incinta Judecătoriei Constanța, în sala de judecată nr. 1, unde se desfășura o ședință de judecată și în interiorul căreia se mai aflau aproximativ 10 persoane (judecător, grefier, avocați, justițiabili), așteptând să fie strigată cauza, suspectul, fostul concubin al persoanei vătămate (...), venind din spate, cu intenția de a-i produce un prejudiciu estetic grav și permanent, a agresat-o fizic pe aceasta în sensul că a tăiat-o cu o lamă tip cutter, pe care o avea asupra sa, în zona obrazului drept, provocându-i acesteia o plagă cu lungimea de aproximativ 10 cm, leziune care necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, acțiune care a generat, de asemenea, o stare de temere și indignare în rândul celorlalte persoane prezente, tulburând astfel ordine și liniștea publică“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fragmente din ordonanța de reținere!
Femeie înjunghiată în Sala 1 a Judecătoriei! Retrospectiva evenimentului care a șocat justiția din Constanța! (FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii