Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:30 23 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tânără de 17 ani, înjunghiată pe o stradă din Constanţa. Autorul, un recidivist proaspăt eliberat din penitenciar

ro

07 Jan, 2019 00:00 6113 Marime text
Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Constanţa, recidivist, la aproximativ 15 ani de închisoare, pentru tâlhărie calificată şi tentativă la omor calificat.
 
Inculpatul este acuzat că, în luna mai 2018, într-o seară, ar fi încercat să deposedeze o fată de 17 ani de rucsacul pe care aceasta îl purta în spate. Pentru că a refuzat, inculpatul s-a năpustit asupra tinerei, pe care a lovit-o cu pumnii în zona capului şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Victima a fost dusă de urgenţă la spital, unde a fost operată de urgenţă. Deşi rănile suferite i-au pus viaţa în pericol, fata a supravieţuit.
 
Inculpatul nu se află pentru prima dată în atenţia magistraţilor. Înainte cu doar trei săptămâni de producerea incidentului, inculpatul fusese eliberat din penitenciar.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii