Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nuclearelectrica SA și Dyomedica CND SRL, părți într-un dosar de pe rolul Tribunalului Constanța

ro

15 Mar, 2024 18:33 728 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța  se află dosarul 3524/118/2023 ce are ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice“.  Dosarul a fost înregistrat la data de 12 ianuarie 2024 la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată la data de 15 martie 2024.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părți în dosar sunt Nuclearelectrica SA prin sucursala CNE Cernavodă – reclamant și Dyomedica CND SRL în calitate de pârât.

La termenul din data de 13 martie instanța a decis admiterea cererii.

„Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 47.516,87 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire în vederea încheierii acordului cadru sectorial de servicii având ca obiect „Servicii de examinări nedistructive prin metoda radiaţii penetrante pentru perioadele de funcţionare şi opriri ale CNE Cernavodă”. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 1.970,50 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 13.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. “ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.


Despre Dyomedica CND

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 15 martie 2024 Dyomedica CND SRL a fost înființată la data de 16 iulie 2007, are ca obiect de activitate „activități de testare și analize tehnice” și sediul este pe Bulevardul București nr. 264, Ploiești, județul Prahova.

Potrivit termene.ro, în anul 2022 firma a raportat: 21.698.601 lei – cifră de afaceri; 2.431.437 de lei – profit și 43 – media de angajați.

Despre Societatea Națională Nuclearelectrica SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată 15 martie 2024, Societatea Națională Nuclearelectrica SA a fost înființată în anul 1998, adresa sediului social este la București, iar obiectul principal de activitate este „Producția de energie electrică“.

În 2022, Societatea Națională Nuclearelectrica SA a avut o cifră de afaceri de 6.368.544.558 lei, un profit de 2.764.423.452 lei și 2.221 de angajați.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro. 

Citește și: 

Spitalul Orășenesc Cernavodă face o achiziție de aproximativ 800.000 de lei. Firma câștigătoare este din Ploiești (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii