Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandatul de arestare ar putea fi anulat azi Elan Schwartzenberg, amendat în instanţă cu 800 de lei. Ce abatere ar fi săvârşit omul de afaceri

ro

16 Jan, 2019 00:00 1736 Marime text
Judecătoarele Daniela Panioglu şi Radu Adina Adriana, de la Curtea de Apel Bucureşti, vor decide azi libertatea lui Elan Schwartzenberg! Omul de afaceri este arestat preventiv într-o cauză disjunsă din dosarul Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni).

 
Povestea din instanţă

 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 3 ianuarie, Andrei Viorel Iugan, judecător al Tribunalului Bucureşti, a admis cererea lui Elan Schwartzenberg de revocare a măsurii arestării preventive şi a dispus retragerea cererii de dare în urmărire internaţională şi a mandatului european de arestare emise pe numele inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Pe data de 4 ianuarie, procurorii DNA au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care azi va lua o decizie definitivă.
 
Pe data de 14 ianuarie, instanţa a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de Elan Schwartzenberg cu privire la judecătoarea Daniela Panioglu. Pe cale de consecinţă, magistraţii i-au aplicat inculpatului o amenda judiciară în cuantum de 800 lei pentru presupusa săvârşire a abaterii constând în abuzul de drept prin exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale de către acesta.
 
Reamintim că, în prezenta cauză, Emilian Schwartzenberg este acuzat de complicitate la dare de mită, dosarul fiind o disjungere din procesul denumit generic Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câştige, în condiţii avantajoase, o licitaţie având ca obiect contractul de construire a Campusului Social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanţa“.
 
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, conform DNA.
 
În dosarul fraţilor Mazăre, Tribunalul Bucureşti a decis: condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală şi achitarea acestuia sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită (fapta nu există).
 
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Radu Mazăre: condamnat la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
În continuare, judecătorii au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii