Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:13 28 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți polițiști locali din Constanța au atacat sentința prin care le-a fost refuzată încadrarea în condiții speciale de muncă

ro

28 Aug, 2026 10:36 152 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Mai mulți polițiști locali din Constanța, reprezentați de Sindicatul Național Pro Lex, au declarat recurs împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanța le-a respins cererea de încadrare a activității în condiții speciale sau, în subsidiar, deosebite de muncă.
 
Dosarul nr. 26010/3/2023 a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța pe 27 august 2026 și se află pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal. Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată.
 
Recurenții sunt Eduard-Daniel Bunescu și ceilalți reclamanți reprezentați de Sindicatul Național Pro Lex, precum și Rodica Chițu, Ionuț-Andrei Mercaș, Bogdan-Cătălin Munteanu și Cătălin-Demetriad Todireanu. Intimați în cauză sunt Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
 
Portalul Instanțelor de Judecată

Cererea a fost respinsă la fond
 
La fond, polițiștii locali au solicitat obligarea autorităților locale să efectueze procedurile necesare încadrării activității lor în condiții speciale de muncă. Demersurile cerute includeau modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Poliției Locale, actualizarea fișelor de post, emiterea deciziilor de încadrare și plata cotelor de asigurări sociale aferente.
 
În subsidiar, reclamanții au cerut efectuarea acelorași proceduri pentru încadrarea activității în condiții deosebite de muncă.

 
Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 901 din 23 iulie 2026:
 

„Solutia pe scurt: Hotărâre Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii Bunescu Eduard-Daniel, Chiţu Rodica, Mercaş Ionut-Andrei, Munteanu Bogdan-Cătălin, Todireanu Cătălin-Demetriad prin SINDICATUL NAȚIONAL PRO LEX în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Constanța. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în data de 23.07.2026
Document: Hotarâre  901/2026  23.07.2026”.

 
Dosarul fusese înregistrat inițial, în august 2023, la Tribunalul București. Instanța din Capitală și-a declinat însă competența teritorială în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că reclamanții au domiciliile în județul Constanța. Sediul sindicatului care îi reprezintă nu putea determina instanța competentă teritorial.
 
De ce a respins Tribunalul Constanța solicitarea
 
Potrivit rejust.ro, reclamanții au susținut că articolul 35 din Legea Poliției Locale nr. 155/2010 le recunoaște polițiștilor locali dreptul la încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă. Aceștia au arătat că lipsa unei metodologii dedicate nu înlătură dreptul și că ar putea fi folosite, prin similitudine, reglementările aplicabile polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne.

 
Reclamanții au invocat și existența unor factori de risc similari celor la care sunt expuși polițiștii, precum și exemple ale unor administrații locale care ar fi încadrat activitatea propriilor polițiști locali în condiții speciale.
 
Autoritățile locale au susținut, în schimb, că instanța nu poate crea cadrul normativ care lipsește și nu se poate substitui Parlamentului, Guvernului ori autorităților administrative competente. Deși legea recunoaște în principiu posibilitatea încadrării, aceasta nu stabilește concret procedura, criteriile și activitățile din poliția locală care pot beneficia de un asemenea regim.
 
Conform rejust.ro, Tribunalul Constanța a apreciat că articolul 35 din Legea nr. 155/2010 condiționează încadrarea de existența unor reglementări legale, iar în prezent nu există norme care să stabilească în concret procedura aplicabilă polițiștilor locali.
 
Instanța a mai reținut că judecătorii nu pot prelua atribuțiile autorităților care trebuie să realizeze evaluările tehnice și medicale, să verifice factorii de risc și să avizeze locurile de muncă. Pentru punerea efectivă în aplicare a dreptului prevăzut de Legea Poliției Locale ar fi necesare norme secundare, care nu pot fi create de instanța de contencios administrativ.
 
Potrivit rejust.ro, tribunalul a considerat, de asemenea, că reglementările privind condițiile de muncă ale polițiștilor din structurile Ministerului Afacerilor Interne nu pot fi extinse automat asupra polițiștilor locali, cele două categorii profesionale având statute juridice diferite.
 
Judecătorul a înlăturat și argumentele întemeiate pe legislația europeană privind egalitatea de tratament, motivând că dosarul nu privește o discriminare bazată pe religie, convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
 
În concluzie, conform motivării disponibile pe rejust.ro, Tribunalul Constanța a stabilit că, în lipsa unei metodologii și a unor criterii legale aplicabile expres polițiștilor locali, nu poate obliga autoritățile municipale să îi încadreze în condiții speciale sau deosebite de muncă. Soluția va fi verificată acum de Curtea de Apel Constanța.
 
Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe platformele portaljust.ro și rejust.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Citește și:
Termen nou la Curtea de Apel Constanța în litigiul dintre Navtron SRL și CNACN. Se cere sancționarea companiei pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești

Ti-a placut articolul?

Comentarii