Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistrații au dat dreptate reclamanților CJC pierde definitiv un proces important. Este vizat punctul piscicol Mangalia

ro

17 Jan, 2024 17:00 853 Marime text
  • Pe rolul Curții de Apel Constanța, Secţia de contencios administrativ și fiscal s-a aflat în faza de recurs dosarul nr. 2332/118/2020*
  • Părți în dosar au fost SC Marea Neagra SA, SC Marea Neagră SA prin lichidator judiciar Continvest Insolvența SPRL și Romcaviar Impex SRL care au calitea de reclamanți și Consiliul Județean Constanța și președintele Consilului Județean Constanța care au calitatea de pârâți
  • La termenul din 15 ianuarie a.c., magistrații Curții au admis apelul reclamanților și obligă Consiliul Judeţean Constanta prin Preşedinte şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la avizarea documentaţiei topografice aferente şi să înainteze documentaţia ministerului de resort, în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra terenului aflat în patrimoniul Marea Neagră SA prin lichidator judiciar pentru obiectivul punct piscicol Mangalia, în suprafaţă de 9.600 mp
  • Pârâţii trebuie să plătească cheltuieli de judecată
  • Judecătorii au respinge capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, ca neîntemeiat
  • Decizia este definitivă
 
 
Pe rolul Curții de Apel Constanța, Secţia de contencios administrativ și fiscal s-a aflat în faza de recurs dosarul nr. 2332/118/2020* având ca obiect - obligaţia de a face.

Părți în dosar au fost SC Marea Neagra SA, SC Marea Neagră SA prin lichidator judiciar Continvest Insolvența SPRL și Romcaviar Impex SRL care au calitea de reclamanți și Consiliul Județean Constanța și președintele Consilului Județean Constanța care au calitatea de pârâți.

La termenul din 15 ianuarie a.c., magistrații Curții au admis apelul reclamanților și obligă Consiliul Judeţean Constanta prin Preşedinte şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la avizarea documentaţiei topografice aferente şi să înainteze documentaţia ministerului de resort, în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în patrimoniul Marea Neagră SA prin lichidator judiciar pentru obiectivul Punct piscicol Mangalia, în suprafaţă de 9.600 m.p.

Iată soluția pe scurt: „ Admite recursul. Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând: admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Adresa nr. 4074/12.02.2020 şi Adresa nr. 9880/02.04.2020, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă.

Obligă pârâţii Consiliul Judeţean Constanta prin Preşedinte şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa sa procedeze la avizarea documentaţiei topografice aferente şi să înainteze documentaţia ministerului de resort, în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în patrimoniul Marea Neagră SA - prin lichidator judiciar Continvest Insolvența SPRL, pentru obiectivul Punct Piscicol Mangalia, având suprafaţa de 9.600 m.p.

Respinge capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, ca neîntemeiat.

Obligă pârâţii să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 750 lei către reclamanta SC Marea Neagră SA, reprezentând onorariu de avocat stabilit în limita pretenţiilor admise.

Obligă pârâţii să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 8.195 lei către reclamanta SC Romcaviar Impex SRL, reprezentând 20 lei taxă judiciară de timbru şi 8.175 de lei onorariu de avocat, în limita pretenţiilor admise.

Obligă intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs către recurenta-reclamanta SC Marea Neagră a sumei de 750 de lei, reprezentând onorariu de avocat redus potrivit art. 451 alin. 2 şi 453 alin. 2 Cod procedură civilă.

Obligă intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs către recurenta-reclamanta Romcaviar Impex SRL a sumei de 7.700 de lei, 200 lei-taxă judiciară de timbru şi 7.500 de lei reprezentând onorariu de avocat redus potrivit art. 451 alin. 2 şi 453 alin. 2 Cod pr. Civilă.
Decizia este fefinitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 15.01.2024”.
 
Marea Neagră SA

Compania se află în faliment, dosar 29/118/2001, aflat pe rolul Tribunalului Constanța din 2001. 

Amintim că prin Sentința Civilă nr. 5634/09.09.2002 pronunțată de Tribunalul Constanța, dosar D. 1982/COM/2001, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea SC Marea Neagra SA în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 modificată prin OG 38/2002, la cererea creditorului Casa Județeana de Asigurări de Sănătate Constanța.

Marea Neagră SA a mai facut obiectul procedurii reorganizării judiciare în conformitate cu prevederile fostei Lg. 64/1995, în perioada 27.03.2000 - 14.05.20001, procedura ce a facut obiectul dosarului 882/2000, Tribunalul Constanța.

SC Marea Neagră SA a fost fondată în anul 1991, iar în prezent este inactivă fiscal.

Asociații Marea Neagră SA sunt: Fondul Proprietatii de Stat, cu 51 % din capital, PAS Asociaţia Marea Neagră, cu 30 % din capital, și o Listă Acționari, cu 19 % din capitalul social. 
 
Romcaviar Impex SRL

Firma a fost înființată în 2001 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 312 - Pescuitul în ape dulci . Potrivit www.termene.ro, în ultimii ani, compania figurează doar cu datorii, în 2022 de 169,303 lei. Potrivit Monitorul Oficial din 26 mai 2021 a fost schimbat sediul social al societăţii din mun. Tulcea, str. Iuliu Maniu nr. 9, jud. Tulcea, în mun. Tulcea, str. Viticulturii nr. 2, etaj 2, biroul 10, jud. Tulcea și a fost cooptat în calitate de asociat Daniel Buhai care este și administrator.

Pe cale de consecinţă, capitalul social subscris, în numerar şi integrat vărsat, în valoare de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale a câte 10 lei fiecare va fi repartizat pe asociaţi după cum urmează: Daniel Buhai care deţine 12 părţi sociale, reprezentând 60% din capitalul social cote de participare la beneficiile şi pierderile societăţii fiind de 60%; Neguța Tucă care  deţine 4 părţi sociale, reprezentând 20% din capitalul social, cota de participare la beneficiile și pierderile societăţii fiind de 20% și Vasile Briceag cu 4 părţi sociale, reprezentând 20% din capitalul social, cote de participare la beneficiile şi pierderile societăţii fiind de 20%. 


CJC a vrut să anuleze adresa prin care i s-a cerut avizarea documentației topografice pentru Punct Piscicol Mangalia
 
Am solicitat și un punct de vedere CJC în legătură cu acest proces.

Potrivit Biroului de presă la instituției, „Consiliul a intenționat să anuleze prin intermediul instanțelor de judecată, adresa nr. 4074/12.02.2020, comunicată către Continvest Insolvență SPRL la data de 20.02.2020 și a adresei nr. 9880/02.04.2020, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă privind obligarea pârâților Consililul Județean Constanța prin Președinte și a Președintelui Consiliului Județean Constanța să procedeze la avizarea documentației topografice aferente și să înainteze documentația ministerului de resort, în vederea obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în patrimoniul Marea Neagră SA- prin lichidator judiciar pentru obiectivul Punct Piscicol Mangalia, având suprafața de 9600 m.p., amplasat pe raza U.A.T. Mangalia – Municipiul Mangalia, Str. Portului, nr. 82A, Județul Constanța”.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

CITEȘTE ȘI:

Un nou asociat cooptat în cadrul societății Romcaviar Impex SRL Tulcea. Ce alte decizii au fost luate în cadrul firmei

Cristian Solom, administratorul special al Marea Neagră SA, ar putea fi revocat (DOCUMENT)

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii