Lovitură pentru un proiect imobiliar din Năvodari Instanța a anulat autorizațiile de construire pentru un bloc de 4 etaje, la cererea Prefectului
Lovitură pentru un proiect imobiliar din Năvodari: Instanța a anulat autorizațiile de construire pentru un
167
Marime text
Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză Prefectului Județului Constanța într-un proces de tutelă administrativă ce vizează legalitatea unor acte de urbanism emise de Primăria Năvodari.
Prin hotărârea nr. 225/2026, instanța de fond a dispus anularea integrală a autorizațiilor de construire și a certificatelor de urbanism care permiteau ridicarea unui imobil de locuințe colective P+3E, ulterior supraetajat la P+4E retras.
Beneficiarii proiectului situat în Năvodari sunt pârâții Tache Motors SRL, Jianu Ștefan și Jianu Cameluța. Potrivit deciziei instanței, actele anulate includ Autorizația de construire nr. 532/2021, precum și autorizația de supraetajare nr. 249/2022.
Acțiunea Prefectului a fost demarată în urma unor controale efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), care au scos la iveală nereguli.
Deși Tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâți, bătălia juridică nu s-a încheiat aici. Atât Primarul Orașului Năvodari, cât și societatea Tache Motors SRL au declarat deja recurs în a doua jumătate a lunii martie 2026.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 31 martie 2026, urmând ca instanța superioară să dea un verdict definitiv asupra legalității construcției.
Certificat nr. 671/24.06.2021 se referă la construire imobil locuințe colective p+3e și împrejmuire teren.
Certificat nr. 174/03.03.2022 se referă la modificare proiect în curs de execuție autorizat CU AC 532/09.11.2021 imobil locuinte colective p+3e și împrejmuire, prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform legii 50/1991 rezultand imobil locuinte colective p+3e-4e retras.
Despre Tache Motoros SRL
Firma Tache Motoros SRL din Năvodari, a fost înființată la data de 10.07.2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120- Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Privitor la situația financiară din 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 2.279.089 lei, un profit de 1,603,641 lei cu datorii de 960,245 lei la un angajat.
Asociat unic și administrator este Tache Niculina.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Proiect Imobiliar SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi



