Litigiu între Orașul Murfatlar și statul român privind un imobil, redirecționat către Tribunalul Constanța
Litigiu între Orașul Murfatlar și statul român privind un imobil, redirecționat către Tribunalul Constanța
20 Apr, 2026 15:29
ZIUA de Constanta
182
Marime text
182
Marime text

Un dosar civil având ca obiect clarificarea situației juridice a unui imobil din Murfatlar a fost redirecționat de la Judecătoria Constanța către Tribunalul Constanța, după ce instanța a admis excepția necompetenței materiale.
Cazul, înregistrat inițial în martie 2025 sub numărul 8685/212/2025, a fost deschis de Orașul Murfatlar, prin primar, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și cu Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Constanța. Obiectul acțiunii îl constituie o acțiune în constatare și o acțiune negatorie, vizând drepturi asupra unui bun imobil.

În data de 16 aprilie 2026, Judecătoria Constanța a decis că nu are competența materială de a soluționa cauza și a declinat dosarul către Tribunalul Constanța:
„Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Constanţa. Declina competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.04.2026.
Document: Hotarâre 4972/2026 16.04.2026”.
În paralel, din acest dosar a fost disjunsă o cauză separată, înregistrată pe 16 aprilie 2026 sub numărul 12467/212/2026, care are ca obiect rectificarea cărții funciare. Și în acest dosar apar aceleași părți: Orașul Murfatlar, Statul Român și Romsilva.

Noua cauză se află în prezent pe rolul Judecătoriei Constanța, în stadiu de fond, iar prima ședință de judecată este programată pentru 1 octombrie 2026.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Litigiu Inovabuild-AG SRL - Municipiul Medgidia. De ce a fost declinată cauza către contencios administrativ (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


