Litigiu de peste 1 milion de lei Ministerul Investițiilor contestă la Curtea de Apel Constanța decizia favorabilă firmei Belstaff Impex SRL
Litigiu de peste 1 milion de lei: Ministerul Investițiilor contestă la Curtea de Apel Constanța decizia favorabilă
06 Mar, 2026 10:24
ZIUA de Constanta
190
Marime text
190
Marime text

Joi, 5 martie 2026, a fost înregistrat recursul dosarului nr. 1556/88/2025, pe rolul Curții de Apel Constanța, în care Belstaff Impex SRL, Prin Administrator Telea Cristian este intimat reclamant, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcţia Generală Competitivitate Economică este recurent pârât.
Obiectul litigiului este suspendare executare act administrativ.
Până în prezent, nu a fost stabilit termen de judecată.
Pe fond, litigiul a fost înregistrat la data de 30 decembrie 2025, la Tribunalul Tulcea, iar în ședinaț de judecată din data de 22 ianuarie 2026, instanța de fond a admis cererea și a dispus suspendarea executării Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul ”Creșterea Competitivității Societății Belstaff Impex SRL” încheiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Competitivitate Economică, până la pronunțarea instanței de fond.
„Solutia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul ”Creșterea Competitivității Societății Belstaff Impex SRL” încheiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Competitivitate Economică, până la pronunțarea instanței de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 ianuarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 84/2026 22.01.2026”, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată.
În urma acestei hotărâri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcţia Generală Competitivitate Economică a formulat recurs, acesta fiind înregistrat la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit ReJust, societatea a contestat procesul-verbal prin care i s-a impus restituirea sumei de 1.002.056,19 lei aferente unui proiect finanțat din fonduri europene și a solicitat instanței suspendarea executării actului, până la soluționarea contestației pe fond.
Firma susține că sancțiunea a fost aplicată deoarece plata către furnizorul extern a fost făcută pe 4 ianuarie 2024, după termenul de eligibilitate (31 decembrie 2023). Totuși, firma afirmă că nu poartă nicio vină, deoarece banii de la autoritatea finanțatoare au fost încasați abia pe 29 decembrie 2023, ultima zi lucrătoare din an, iar ulterior au urmat zile nelucrătoare și sărbători legale, care au făcut imposibilă efectuarea plății mai devreme.
În aceste condiții, societatea consideră că nu se justifică stabilirea abaterii și solicită anularea sancțiunii, arătând că executarea sumei ar putea produce un prejudiciu major, chiar risc de faliment.
„Cu privire la această abatere solicită a se avea în vedere următoarele aspecte foarte importante:
1. Cererea de plată a fost depusă la data de 17.11.2023.
2. Această cerere de plată a fost autorizată abia în data de 21.12.2023 și plătită în ultima zi lucrătoare din an, respectiv 29.12.2023, fiind o zi de vineri. Acest aspect este reținut și în procesul verbal dar rezultă și din extrasul de cont aferent zilei de 29.12.2023 emis de Trezoreria Babadag, din care se observă foarte clar că plata s-a făcut la data de 28.12.2023 și a fost procesată în data de 29.12.2023, dată la care au și intrat banii în contul de trezorerie al societății ######## ##### S.R.L. Cu privire la data de 29.12.2023, astfel cum s-a arătat mai sus, se aflau într-o zi de vineri a săptămânii, iar zilele de 30.12.2023 si 31.12.2023 au fost zile nelucrătoare, zile în care Trezoreria Babadag nu are program de lucru. Abaterea reținută face referire la faptul că societatea nu a efectuat plata sumei încasate de la AM POC în data de 29.12.2023 până la finalul perioadei de implementare, respectiv 31.12.2023 ceea ce înseamnă că societatea trebuia să facă plata acestei sume în zilele rămase de la 29.12.2023 și până la data de 31.12.2023. Astfel cum s-a arătat mai sus zilele de 30 și 31 decembrie 2023 au fost zile nelucrătoare fiind zile de sâmbătă, respectiv duminică, zile în care nu funcționează trezoreria și nici o altă unitate bancară, astfel au fost în imposibilitate de a efectua orice fel de tranzacții din contul de trezorerie. Prin urmare, o primă chestiune ce trebuie reținută este faptul că, momentul efectuării plății de către AM POC (29.12.2023) a fost stabilit exclusiv de autoritatea finanțatoare, nefiind în controlul beneficiarului.
3. Cu privire la plata efectuată de AM POC din data de 28.12.2023 și procesată în data de 29.12.2023 solicită a se avea în vedere că această plată s-a realizat în jurul orei 12.30-12.45, interval în care societatea a încasat suma în contul de trezorerie. Programul de lucru al Trezoreriei Babadag, program în care se realizează plăți este 8,30-13,00 data de 29.12.2023 fiind o zi de vineri. De luni până joi programul este de la ora 8,30- 15,00. Se poate observa în mod clar că societatea a încasat de la AM POC suma necesară efectuării plății externe către furnizorul #### Baumaschinen GMBH în ultimul moment al anului 2023, fiind imposibil ca societatea să mai efectueze vreo tranzacție din contul de trezorerie în data de 29.12.2023 și implicit în anul 2023. În atare situație, o a doua chestiune ce trebuie reținută este faptul că plățile externe în valută nu pot fi procesate în zile nelucrătoare, fapt verificabil si documentabil prin normele instituțiilor bancare.
4. Cu privire la data de 04.01.2024, dată la care s-a efectuat plata către furnizorul #### Baumaschnen GNIBH. Astfel cum s-a arătat mai sus zilele de 30 și 31.12.2023 au fost zilele nelucrătoare fiind zile de sâmbătă și duminică. Următoarele zile de 01 și 02 ianuarie au fost zile nelucrătoare. După cum bine se cunoaște ziua de 01 ianuarie este o zi liberă legală, chiar dacă a picat într-o zi de luni, prima zi a anului (prima zi de Anul Nou) fiind declarată zi liberă. #### de 02.01.2024 a picat într-o zi de marți fiind declarată și aceasta zi nelucrătoare fiind zi liberă legală în #######, ca a doua zi de Anul Nou. Astfel abia în data de 03.01.2024 societatea a putut efectua plăti din contul de Trezorerie în contul bancar în care a fost făcută plata de către AM POC. A fost obligatoriu ca din contul de Trezorerie al societății Belstaff Impex S.RL. să se efectueze plata într-un cont bancar al societății ######## ##### S.R.L. întrucât plata către furnizorul #### Baumaschinen GMBH trebuia efectuată în ####. ##### din contul de trezorerie au ajuns abia în data de 04.01.2024 în contul bancar deschis la ##### Raiffeisen, iar imediat a fost realizat schimbul valutar și după efectuarea schimbului valutar s-a și efectuat plata către furnizorul #### Baumaschinen GMBH, în aceeași zi.
În acest mod s-a ajuns ca plata să fie efectuată de societatea noastră abia în data de 04.01.2024 și nu până la data de 31.12.2023, lucru ce nu poate fi imputabil societății noastre având în vedere istoria plăților descrisă mai sus. #### AM POC ar fi efectuat plata astfel încât să nu fie încasată de societate în data de 29.12.2023, ultima zi lucrătoare din anul 2023 nu s-ar fi ajuns la această situație în care plata furnizorului să se realizeze în anul 2024. #### evidentă lipsa oricărei culpe din partea societății în ceea ce privește plata către furnizor în condițiile în care și dacă dorea să efectueze plata în anul 2023 nu putea, în primul rând pentru motivele arătate mai sus, și în al doilea rând, dacă nu se încasau banii de la AM POC societatea nu dispunea de o sumă atât de mare pentru a face vreo plată din contul personal.
În consecință, atâta timp cât plata de la AM POC s-a efectuat în ultimul moment al anului 2023 consideră că nu se impune stabilirea vreunei abateri, fiind evidentă lipsa culpei societății.”, susține reclamantul, potrivit ReJust.
Despre Belstaff Impex SRL (2007)
Firma, prin asociat unic și adminsitrator Telea Cristian, a raportat, pentru anul 2024, datorii de 1,1 milioane de lei, un profit de 19.721 lei, 453.901 lei cifră de afaceri și 2 angajați. Telea Cristian mai figurează în două societăți: Stark Bau Ag SRL și Vinci Group AG SRL.
Societatea are sediul social în Măcin, județul Tulcea și se ocupă cu lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide.
Potrivit termene.ro, firma a câltigat 16 contracte, prin negociere directă, astfel: 12 cu Colegiul Tehnic "Henri Coanda" Tulcea și 4 cu Primăria Nufăru.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
CNAIR achiziționează servicii de deszăpezire pentru DRDP – Constanța - SDN Tulcea! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


