Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 19 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litigiu comercial la Tribunalul Constanța! ICH Constructii Grup SA cere recuperarea unor facturi și penalități de la Daf Trans 2000 SRL

ro

19 May, 2026 11:20 181 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: freepick.com

Un nou dosar comercial a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Constanța, având ca obiect o acțiune în daune contractuale și pretenții între societățile ICH Constructii Grup SA și Daf Trans 2000 SRL.
 
Potrivit datelor din portalul instanțelor de judecată, dosarul cu numărul 33675/212/2024 a fost înregistrat la data de 18 mai 2026, în faza procesuală de apel, fiind repartizat Secției a II-a civile, specializată în litigii cu profesioniștii.
 
În cauză, Daf Trans 2000 SRL are calitatea de apelant-pârât, iar ICH Constructii Grup SA figurează ca intimat-reclamant.

Portalul Instanțelor de Judecată
 

Litigiul își are originea într-o hotărâre pronunțată de Judecătoria Constanța la data de 19 martie 2026. Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 85.229,99 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale neachitate.
 
Totodată, instanța a dispus plata a 23.037,79 lei cu titlu de dobândă convențională penalizatoare calculată până la 12 noiembrie 2024, precum și aplicarea unei penalități de 0,05% pe zi de întârziere asupra debitului principal, până la achitarea integrală a acestuia.
 
Pe lângă aceste sume, Daf Trans 2000 SRL a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.270,35 lei:

 

„Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâta ***. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 85.229,99 lei, reprezentând contravaloare facturii fiscale neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 23.037,79 lei, reprezentând dobândă convenţională penalizatoare calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 12.11.2024, precum şi dobândă convenţională penalizatoare în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, calculată asupra sumei de 85.229,99, de la data de 12.11.2024 şi până la data plăţii debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.270,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.03.2026.
Document: Hotarâre  3650/2026  19.03.2026”.

 
Dosarul a parcurs mai multe termene la Judecătoria Constanța, fiind amânat succesiv pentru administrarea probelor, lipsa unor răspunsuri solicitate de instanță și ulterior pentru pronunțare. În septembrie 2025, judecata cauzei fusese suspendată în baza unei hotărâri a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul instanței.
 
În prezent, cauza se află în etapa de apel, însă pe portalul instanței nu au fost încă afișate informații privind primul termen de judecată la Tribunalul Constanța.
 
Conform rejust.ro, pe fondul cauzei, ICH Constructii Grup SA a susținut că a prestat servicii de analize și determinări de laborator pentru Daf Trans 2000 SRL, în baza unui contract semnat în ianuarie 2022, emițând două facturi fiscale în valoare totală de peste 90.000 de lei. Potrivit reclamantei, o parte din debit a fost achitată, însă suma de 85.229,99 lei a rămas restantă, motiv pentru care societatea a solicitat în instanță recuperarea creanței, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.
 
Reclamanta a arătat că facturile, împreună cu documentele aferente analizelor de laborator, au fost predate reprezentantului societății pârâte, sub semnătură și ștampilă, fără ca aceasta să formuleze obiecții ori să refuze plata. Totodată, societatea a susținut că facturile au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, aspect care ar demonstra recunoașterea datoriei.

 
De cealaltă parte, Daf Trans 2000 SRL a contestat pretențiile și a susținut că nu există dovezi suficiente privind prestarea efectivă a serviciilor, invocând lipsa unor buletine și certificate de analiză prevăzute în contract. Compania a mai afirmat că facturile nu ar fi fost comunicate legal și că una dintre acestea a fost emisă după expirarea contractului. În apărare, pârâta a invocat și existența unei hotărâri anterioare prin care o cerere de ordonanță de plată fusese respinsă.
 
Instanța a respins însă aceste apărări, reținând că facturile și situațiile de lucrări au fost asumate de pârâtă prin semnătură și ștampilă, iar plata parțială efectuată pentru una dintre facturi reprezintă o recunoaștere tacită a datoriei. Judecătoria Constanța a apreciat că serviciile au fost prestate conform contractului și că societatea pârâtă nu și-a executat obligațiile de plată.
 
În ceea ce privește penalitățile, instanța a considerat că acestea nu sunt excesive raportat la relația contractuală dintre două societăți comerciale și la clauzele asumate de părți. Astfel, judecătorii au admis acțiunea și au obligat Daf Trans 2000 SRL la plata debitului principal de 85.229,99 lei, a penalităților de 23.037,79 lei, precum și a dobânzilor penalizatoare calculate până la achitarea integrală a datoriei.
 
Despre ICH Constructii Grup SA
 
Compania ICH Constructii Grup SA a fost fondată în anul 2000, are sediul în municipiul Constanța, strada Albăstrelelor nr. 14 și se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
 
Potrivit termene.ro, fondator este cetățeanul german Horst Karls Danner, acționari sunt Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și o listă de acționari persoane fizice, iar administrator este cel dintâi.
 
Horst Karl Danner mai este fondator și administrator la Tabăra pentru Tineret Victoria SA, acționar și administrator la Compania de Construcții și Comunicații Hidrotehnice SA.
 
Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului mai este acționar la Restaurant Cherhana SA, Turism Covasna SA, București, SA, Coral Valmod SA, Grup 4 Instalații SA, Iașitex SA, Vitimas SA, Agromec Vetis OAR SA, Roman SA, Ostrovit SA, Institutul de Testare Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanizarea Agriulturii Romatest SA, Steaua Electrică SA, Agromex Jamu Mare SA, Comcereal SA, Agromex Daia SA, Compania de Construcții Comunicații și Hidrotehnice SA, Imut Instalații Mecanice și Utilaj Tehnologic SA, Rami Dacia SA, Transport Prestări Servicii cu Utilaje Terasiere Mehedinți SA, Arcadia 2000 SA, Complex Doina SA, Ramora SA, SCDRMA Delta Tulcea, Universal Service SA, Lunca Reșiței SA, Elvila SA, Modern Company SA, Comalex SA, ICE Felix Fabrica de Calculatoare Electronice SA, Comcereal SA, Drusal City SA, Romatel SA, Expo Parc SRL, Agromex Iclod SA, Drusalconstruct SA, Zahărul Casei SA, Hepites SA, SIREG SA, Agromec Doba SRL, Agromec Blaj SA, Tabăra pentru Toneret Victoria SA, Agromeg Tileagd SA, Societatea de Strategie pentru Piața de Gros SRL, Chimcomplex SA Borzești, Sincron Bususlau SA, Cabana Mogoasa SA, Zahărul Oradea SA, Agromec Taga SA, Iapit Divertis SA, Consic SA, Turbomecanixa SA, Petrodesign SA, Alcom SA, Arta Lemnului SA, Auto Pilotaj SA, G4 Electrice SA, Mobitex SA, Fricom SA, Atlas SA, Împăratul Traian SA, Bachus SA, Sanifarm SA, Complex Savoy SA, Blue Air Technic SRL, Cambus Alpina SA, Coral SA, Vinvico SA, Drobeta Comb SA, General DI SA, Ticolex SRL, Beiusana SA, Alimentcom SA, Contis SA, Remat Alba SA, Agromex SA Frățești, Lugoj Transp SA, Somplast SA, Autotransport SA, Dobromic SA, Artego SA, Comrimet SA, Sutrans SA Băilești, Sif Hoteluri SA, Grup 4 Property SA, Crizantema Com SA, Urbis SRL, Alimentcom 2 SA, Rexona SRL, Pro Sol SA, Societatea Farmaceutică Arcatim SA, Golf Trade SA, Presa Naționașă SA, Sifi Baia Mare SA, Cioplea SA, Antrepriza Construcții Barbu SA.
 
În anul 2024, societatea ICH Constructii Grup SA a înregistrat o cifră de afaceri de 698.124 lei, cu o pierdere de 554.264 lei, la 12 angajați, având datorii în valoare de 276.492 lei.
 
Despre Daf Trans 2000 SRL
 
Compania Daf Trans 2000 SRL a fost fondtaă în anul 2000, are sediul în municipiul Constanța și se ocuăă de „Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”.
 
Potrivit termene.ro, asociat și administrator este Beu Florin.
 
Acesta mai este asociat unic și administrator la Silver Hub SRL, asociat și administrator la Regional Mining SRL și asociat la New Generation Consulting SRL și Dowell Company Suppliers SRL.
 
În anul 2024, firma Daf Trans 2000 SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 113.017.956 lei, cu un profit de 7.381.836 lei, la 143 de angajați având datorii în valoare de 76.807.729 lei.
 
Conform licitatiapublica.ro, societatea a câștigat 45 de contracte prin cumpărare directă, toate în județul Constanța și 44 de licitații publice, 37 dintre ele în județul Constanța.
 
Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe platformele portaljust.ro, rejust.ro, termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Termen la ÎCCJ într-un dosar în care Cristian Radu a fost trimis în judecată! Despre ce este vorba
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii