Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 11 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista posturilor de judecător scoase la concursul de promovare de CSM. Situația la Constanța

ro

09 Sep, 2024 16:42 506 Marime text
  • Tribunalul Constanța a scos la concurs zece posturi, dintre care cinci la secția I Civilă și unul la secția II Civilă, un post la Secția Contecios Administrativ și Fiscal și trei posturi la secția Penal. 

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat calendarul de desfășurare a concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor. Alături de acesta a fost dată publicității și lista cu posturile de judecător alocate acestui concurs. 

La  Constanța sunt scoase la concurs mai multe posturi, mai exact trei la Curtea de Apel și zece la Tribunal. În Tulcea sunt anunțate la concurs opt posturi la Tribunal. 

Concursul constă în susținerea unei probe având ca obiect evaluarea activităţii şi conduitei candidaţilor din ultimii 3 ani de activitate efectiv desfăşurată. Pentru evaluarea activității sunt avute în vedere hotărârile judecătorești redactate de candidați în ultimii 3 ani de activitate efectiv desfășurată. 

Pe scurt, selectarea și evaluarea hotărârilor va fi făcută de comisia de evaluare, conform dispozițiilor art. 39 - 43 din Regulamentul de concurs. Evaluarea conduitei candidaților se va face în conformitate cu dispozițiile art. 44 - 45 din Regulamentul de concurs. Punctajele obținute la evaluare pot fi contestate în termen de 48 ore de la publicare. Contestațiile se soluționează de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre definitivă. 

Ce condiții trebuie îndeplinite

În ceea ce priveşte condiţiile de participare la concurs pot participa la concursul de promovare efectivă judecătorii care îndeplinesc, până la data corespunzătoare ultimei zile inclusiv a termenului de înscriere la concurs, condițiile de vechime prevăzute la art. 128 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, au avut calificativul „foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, și au funcționat efectiv timp de cel puțin 1 an la instanța ierarhic inferioară. 

Potrivit art. 128 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, judecătorii care participă la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime de vechime: 
- 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de judecător de tribunal; 
- 9 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de judecător de curte de apel. 

Potrivit art. 128 alin. (2) teza finală, în calculul acestor vechimi nu se include perioada cât persoana a fost auditor de justiție. Totuși, potrivit prevederilor art. 294 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, „... dispozițiile prezentei legi care privesc calculul vechimilor fără luarea în considerare a perioadei cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție, în cazul examenelor, concursurilor sau procedurilor de selecție prevăzute de prezenta lege, intră în vigoare la 1 ianuarie 2026. Până la această dată, în calculul vechimilor prevăzute de prezenta lege se ia în considerare perioada cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție.” 

Alte detalii legate de desfășurarea concursului pot fi consultate în secțiunea Documente. 

Când sunt programate etapele consursului

Potrivit calendarului anunțat, depunerea cererilor de înscriere la concurs are loc între 6 și 23 septembrie 2024, urmând ca până pe 14 octombrie 2024 sa aibă loc verificarea dosarelor de către comisia concursului, lista candidatilor eligibili fiind publicată în aceeași zi. În zilele de 15 și 16 octombrie vor putea fi depuse contestațiile aferente ce vor fi soluționate în până pe 30 octombrie. 

Între 31 octombrie și 7 noiembrie 2024 va avea loc solicitarea de către comisia de evaluare a listei cu actele întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora în ultimii 3 ani de activitate efectiv desfăşurată, a documentelor necesare şi datelor statistice pentru verificarea  respectării termenelor de soluționare a lucrărilor, a opiniei motivate a instanței ierarhic superioare, precum şi a informaţiilor necesare pentru evaluarea conduitei candidaților.

Până pe 14 noiembrie 2024 trebuie comunicate de către instanțe a listelor cu actele întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora în ultimii 3 ani de activitate efectiv desfășurată. În perioada imediat următoare, până pe 20 noiembrie 2024 comisia va stabili criteriile de evaluare. 

Selectarea celor zece hotărâri pentru fiecare candidat și emiterea adresei către instanțe pentru comunicarea actelor selectate  va avea loc până pe 27 noiembrie. 

Pe 4 decembrie 2024 instanțele vor comunica hotărârile selectate,  documentele şi datele  statistice, opinia motivată a instanței ierarhic superioare şi informaţiile necesare pentru evaluarea conduitei candidaților. Totodată compartimentul de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi  Inspecţia Judiciară cor comunica  informaţiile necesare pentru evaluarea conduitei candidaților.

Perioada dintre 5 decembrie 2024 și 20 ianuarie 2025 este perioada de evaluare a candidaților și întocmirea raportului motivat de evaluare. Tot atunci va avea loc comunicarea raportului către comisia de organizare. 

Pe 21 ianuarie 2025 vor fi publicate punctajele și se vor comunica rapoartele de evaluare către candidați. Contestațiile se pot depune între 22 și 23 ianuarie 2025, urmând a fi soluționate până pe 6 februarie 2025. 

Afișarea rezultatelor finale va avea loc pe 7 februarie 2025.    

Situația posturilor disponibile în Constanța și Tulcea
 
La Curtea de Apel Constanța au fost anunțate la concurs trei posturi, dintre care unul pentru secția I Civilă și două la secția Penal. Tribunalul Constanța a scos la concurs zece posturi, dintre care cinci la secția I Civilă și unul la secția II Civilă, un post la Secția Contecios Administrativ și Fiscal și trei posturi la secția Penal. 

Tribunalul Tulcea a scos la concurs opt posturi, dintre care șapte la secția Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal și unul la secția Penal.

Citește și:

Judecătorul Florin Șurculescu pleacă din fruntea Judecătoriei Babadag! Magistratul își va continua activitatea la Tribunalul Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii