Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legături cu Constanța! Omul de afaceri Arpad Paszkany și Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor, vor fi audiați la Înalta Curte

ro

05 Apr, 2021 15:17 3340 Marime text


Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au decis audierea mai multor persoane în dosarul în care DNA a decis trimiterea în judecată a lui Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, fost ministru al Finanțelor, este acuzat de două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență.
 
Dosarul vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.
 
Printre cei care vor fi audiați în prezenta cauză se află omul de afaceri Arpad Zoltan Paszkany și Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor.  
 
Iată decizia Curții Supreme
 
Pe scurt, Înalta Curte a admis cererea privind audirea următorilor: Boştină Doru Cătălin, Guşu Cezar Constantin, Costea Daniel, Angelescu Tiberiu, Crăciun Orlando, Manu Vlad Adrian, Cucu Florinela Boni, Muşat Liliana, Axenie Irina, Miu Mirona Alexandra, Petel Răzvan Mugurel, Piscu Gheorghe, Ceauşelu Bogdan, Constantinescu Angelo Nicolae, Dima Daniela Angela, Fera Elena, Hahn Horst Ottmar, Meghea Mihai George, Hozoc Florin, Hornegger Joseph, Ciorcă Vasile Florin, Sabo Emil, Gherghină Gheorghe, Cârlan Dan, Paszkany Arpad Zoltan, Szekernyes Karoly, Horvath Peter, Berceanu Radu Mircea, Bruynseels Dominic, Nicolau Horaţiu, Hanţig Maria Violeta, Voicu Vasile Dorin, Constantin Loredana Amalia, Ianda Elena, Niţu Mărioara, Şchiopu Daniela Nicoleta, Toma Alina Mihaela, Nedelcu Dragoş Adrian, Ion Mihai, Werner Zitz, Herbert Heinrichsberg, Helmut Schreiner şi Peter Gal.

În cauză au mai fost trimiși în jduecată:

Costea Mircea-Ionuț (fost angajat în cadrul ministerului finanțelor, deținând o funcție de conducere într-o bancă de stat la data faptelor) pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită;
Un administrator al unor societăți comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită;
Dascălu Constantin (secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
Boureanu Cristian-Alexandru (parlamentar și vicepreședinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență.

Citește și 
  
Înalta Curte cere declasificarea unui mandat de siguranţă naţională. Este vizat Arpad Paszkany, denunțătorul lui Radu Mazăre
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii