Justiție Constanța Trei procese pentru sechestrul asigurator al unor nave, pe rolul Tribunalului Constanța
Justiție Constanța: Trei procese pentru sechestrul asigurator al unor nave, pe rolul Tribunalului Constanța
16 Sep, 2025 15:29
ZIUA de Constanta
177
Marime text



Astfel, a fost înregistrat la data de 15 septembrie 2025 dosarul 4599/118/2025 la Secţia a II-a Civilă ce are ca obiect „sechestru navă sechestru asigurator asupra navei“. Procesul se află în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 16 septembrie 2025.

Primul termen din dosar va avea loc la data de 29 septembrie 2025.
De asemenea a fost înregistrat la data de 15 septembrie 2025 dosarul 4600/118/2025 la Secţia a II-a Civilă ce are ca obiect „sechestru navă sechestru asigurator asupra navei“. Procesul se află în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 16 septembrie 2025.

Primul termen din dosar va avea loc la data de 30 septembrie 2025.
Totodată a fost înregistrat la data de 15 septembrie 2025 dosarul 4596/118/2025 la Secţia a II-a Civilă ce are ca obiect „sechestru navă sechestru asigurator asupra navei“. Procesul se află în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 16 septembrie 2025.

Momentan nu a fost stabilit un termen în acest dosar.
Despre Trading Line Fleet SRL
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data 16 septembrie 2025 Trading Line Fleet SRL este o firmă fondată în ianuarie 2008, cu sediul pe Strada Pictor Iosif Iser, Nr. 8 Bis Galați. În anul 2024, compania a raportat cifră de afaceri 6.610.551 lei (scădere cu 69% față de 2023), pierdere de 6.472.036 lei (scădere cu 1623%), datorii totale de 58.789.067 lei și 37 de angajați. Societatea se ocupă cu Activități de servicii anexe transportului pe apă.
Unic asociat și administrator este Elena Izabela Cotae.
Despre Trading Line Barges SRL
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data 16 septembrie 2025 Trading Line Barges SRL este o firmă fondată în aprilie 2021, cu sediul pe Strada Pictor Iosif Iser, Nr. 8 Bis Galați. În anul 2024, compania a raportat cifră de afaceri 3.502.296 lei (scădere cu 49% față de 2023), pierdere de 92.055 lei (scădere cu 114%), datorii totale de 30.498.068 lei și un angajat. Societatea se ocupă cu alte activități anexe transporturilor.
Unic asociat și administrator este Elena Izabela Cotae.
Despre Navitas Shipping SRL
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data 16 septembrie 2025 Navitas Shipping SRL este o firmă fondată în iunie 2022, cu sediul pe Strada Brăilei nr. 78 Galați. În anul 2024, compania a raportat cifră de afaceri 2.984.810 lei (scădere cu 8% față de 2023), pierdere de 3.956.529 lei (scădere cu 65%), datorii totale de 37.665.617 lei și un angajat. Societatea se ocupă cu alte activități anexe transporturilor.
Asociați sunt Trading Line BV din Țările de Jos cu 90% și Elena Izabela Cotae. Aceasta este și administratorul firmei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Proces la Curtea de Apel ConstanțaReținerea navei „Navitas” contestată de Trading Line Management SRL
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii