Justiție Constanța Silmatia Eurotrans SRL a intrat în faliment. Tribunalul Constanța a dispus dizolvarea companiei
Justiție Constanța: Silmatia Eurotrans SRL a intrat în faliment. Tribunalul Constanța a dispus dizolvarea companiei
87
Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat la data de 23 februarie 2026 dosarul 5944/118/2026 la Secția a II-a Civilă ce are ca obiect deschiderea procedurii la cererea debitorului.Parte în dosar este Silmatia Eurotrans SRL – debitor.
Primul termen din dosar a avut loc la data de 28 septembrie 2026 de la ora 12.00 la completul F12 când instanța a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SILMATIA EUROTRANS S.R.L.
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea SILMATIA EUROTRANS S.R.L. În temeiul art.71 raportat la art.38 alin. 2 lit. e) şi art. 145 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SILMATIA EUROTRANS S.R.L.. În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează provizoriu, în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă EVDOCHIM MARIANA cu sediul în municipiul Constanţa, str. Alexandru Şteflea, nr. 9, judeţul Constanţa, cu un onorariu fix de 10.000 lei şi onorariu de succes de 10% din sumele recuperate şi distribuite, fără TVA, care va îndeplini atribu?iile prevăzute de art. 58 din lege. În temeiul art. 145 alin. 2 raportat la art. 85 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului său de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. În temeiul art. 75 alin.1 din Legea nr. 85/2014, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei. Lichidatorul judiciar va comunica încheierea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei către toate băncile unde debitoarea are deschise conturi. În temeiul art. 71 alin. 2 coroborat cu art. 73 şi art. 99-100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune ca lichidatorul judiciar să notifice deschiderea procedurii simplificate creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii. În baza art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitoarei. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii simplificate este de 10 zile de la primirea notificării. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la 11.11.2026. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 20.11.2026. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii faţă de tabelul de creanţe este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art.111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru definitivarea tabelului creanţelor la 14.12.2026. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 24.11.2026, ora 12:00, la sediul lichidatorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. În temeiul art. 151 şi urm. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune inventarierea şi sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont distinct la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a măsurii, dispune deschiderea contului de către lichidatorul judiciar. În temeiul art.86 alin.1 din Legea nr. 85/2014, dispune tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Dispune ca lichidatorul judiciar să comunice de urgenţă băncilor la care debitorul are deschise conturi instituirea acestei interdicţii. În temeiul art.76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei încheieri de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la ORC Constanţa. Fixează termen de judecată la data de 11.01.2027, ora 11.00, FMA12. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 28.09.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“ conform Portalului Instanțelor de Judecată.
Despre Silmatia Eurotrans SRLPotrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 28 septembrie 2026 societatea a fost înființată în anul 2019, are sediul pe bulevardul 1 Mai din Constanța și se ocupă cu transporturi rutiere de mărfuri.
Pentru anul 2025 societatea a raportat cifră de afaceri de 726.982 lei, profit de 78.357 lei (în creștere cu 16% față de anul anterior), un angajat și datorii de 247.101 lei.
De la înființare până în prezent, societatea și-a schimbat de trei ori sediul social, de pe strada Nehoiului, pe bulevardul Aurel Vlaicu și în prezent pe bulevardul 1 Mai, toate adresele fiind în Constanța.
Unic asociat și administrator este Alecsandru Silivestru. Acesta mai figurează ca unic asociat la Sildatrucks din Tulcea, în prezent radiată.
Inițial asociat și administrator al firmei a fost Iuliana Silivestru, iar din 2022 Alecsandru Silivestru a preluat societatea.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro
Citește și:
Justiție ConstanțaSocietatea Bucovina Grains Group SRL din Negru Vodă, controlată de un cetățean ucrainean, și-a cerut insolvența. Termen astăzi la Tribunalul Constanța
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


