Justiție Constanța O firmă înființată în noiembrie 2024 a dat în judecată CN APM SA Constanța. Se cer daune de zeci de mii de dolari
Justiție Constanța: O firmă înființată în noiembrie 2024 a dat în judecată CN APM SA Constanța. Se cer
101
Marime text
Pe rolul Tribunalul Constanța se află dosarul cu numărul de înregistrare 6029/118/2025 înregistrat la data de 26 noiembrie 2025 la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Dosarul are ca obiect obligare emitere act administrativ obligare emitere act administrativ, pretenţii, despăgubiri și se află în stadiul procesual de fond.Părți în dosar sunt Ciortan Sorin Candid – reclamant, Black Sea Enterprise supply – Reclamant și Ministerul Transporturilor – CN APM SA Constanța - Pârât.
La primul termen din dosar, ce a avut loc la data de 27 noiembrie 2025 instanța a declinat soluționarea cauzei în favoarea completurilor civile nespecializate în materia achizițiilor publice din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Conform rejust.ro, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.11.2025, reclamanţii ####### ##### ###### şi ##### ### ########## ###### S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ######## ######### ############# ########## ######## S.A. Constanţa, obligarea pârâtului să elibereze/vizeze licenţa de lucru, obiect aprovizionare nave, în zona liberă a porturilor Constanţa, pentru reclamanta ##### ### ########## ###### S.R.L., să elibereze permise de liberă trecere/sau bonuri de intrare pentru asociaţii/administratorii reclamantei ##### ### ########## ###### S.R.L. şi pentru personalul/angajaţii acesteia, suspendarea deciziei/adresei nr. 12982/28.10.2025, obligarea pârâtului la plata către reclamanta ##### ### ########## ###### S.R.L. a sumei de 20.000 de dolari reprezentând daune materiale şi la plata către reclamantul ####### ##### ###### a sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale.„Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenței materiale specializate a completului civil CA3A invocată din oficiu. În temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., declină competenţa de soluţionarea a prezentei cauze, privind pe reclamanţii Ciortan Sorin Candid şi Black Sea Enterprise Supply S.R.L. şi pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în favoarea completurilor civile nespecializate în materia achizițiilor publice din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.11.2025“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.
Despre Black Sea Enterprise Supply SRL„În drept, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., ,,În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.”
Potrivit art. 53 din Legea nr. 101/2016, ,,(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile. (11) Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul. […].”
Aplicând aceste prevederi legale în prezenta cauză, instanţa reţine că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost configurat de către reclamanți prin capetele de cerere formulate, nu se circumscrie domeniului achizițiilor publice.
Prin urmare, în mod eronat prezenta cauză a fost repartizată unui complet specializat în materia achizițiilor publice.
##### în vedere aceste considerente, instanţa va admite excepţia necompetenței materiale specializate a completului civil CA3A invocată din oficiu, iar, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionarea a prezentei cauze, privind pe reclamanţii ####### ##### ###### şi ##### ### ########## ###### S.R.L. şi pe pârâtul Ministerul Transporturilor, ######## ######### ############# ########## ######## S.A. Constanţa, în favoarea completurilor civile nespecializate în materia achizițiilor publice din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal“ – conform rejust.ro.
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 2 decembrie 2025, Black Sea Enterprise Supply, înființată în noiembrie 2024 se ocupă de Activități de servicii anexe transportului pe apă și are sediul social în Năvodari, județul Constanța.
Unic asociat este Sorin Candid Ciortan.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și.
CN APM SA Constanța și Consal Trade SRL, din nou în instanță într-un litigiu legat de achiziții publice (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


