Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 17 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Dispută în instanță între Const Media Services SRL și Primarul Municipiului Mangalia

ro

16 May, 2025 19:14 276 Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța se află dosarul 7892/118/2024, înregistrat la data de 9 mai 2025 la Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, ce are ca obiect „obligare emitere act administrativ Pretenţii“.

Procesul se află în stadiul de recurs, iar ultima modificare a fost operată în data de 12 mai 2025.

Părți în dosar sunt Const Media Services SRL – recurent reclamant și Primarul Municipiului Mangalia – recurent pârât.

Momentan nu a fost fixat un termen în acest dosar. 

Recursul a fost declarat la data de 5 mai 2025 de Primarul Municipiului Mangalia și la data de 6 mai 2025 de Const Media Services SRL.
 
Dosarul s-a mai aflat și în atenția Tribunalului Constanța, care la data de 11 aprilie 2025 a admis în parte cerereade chemare în judecată.

Solutia pe scurt: Hotărâre Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Const Media Services S.R.L.în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Mangalia.

Obligă pârâtul Primarul municipiului Mangalia să soluționeze, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, cererea înregistrată la Primăria municipiului Mangalia cu nr. 54634/13.09.2024, cu luarea în considerare că lucrările de construire privind etajul tehnic efectuate până la acest moment, pentru care a fost emisă autorizația de construire nr. 356/13.12.2022 sunt în acord cu aceasta, neputând fi refuzată prelungirea valabilită și autorizației pentru motivele invocate în adresa nr. 74279/09.12.2024. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.04.2025“ – conform portalului instanțelor de judecată.

Conform rejust.ro, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.10.2024 reclamantul  în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Mangalia, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
  • 1.obligarea pârâtului la prelungirea pentru o perioadă de 24 luni a valabilităţii autorizaţiei de construcţie nr.356/13.12.2022 emisă pentru un imobil, în termen de 10 zile de la data pronunţării unei soluţii definitive în prezenta cauză;
  • 2.obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de 1000 lei/zi de întârziere dacă nu se respectă termenul de 10 zile instituit de instanţă în vederea prelungirii solicitate;
  • 3.obligarea pârâtului la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de întârziere la expirarea termenului de 10 zile;
  • 4.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat de către reclamantă că este proprietara terenului intravilan situat în municipiul Mangalia, staţiunea Jupiter, cod postal 905500, în suprafață de 1780 mp, înscris în cartea funciară 111295 UAT Mangalia, teren pe care a intenționat demararea unui proiect imobiliar denumit IMOBIL D+P+SE APARTAMENTE DE VACANȚĂ, ANEXA PARTER, PISCINĂ, PARCARE, ÎMPREJMUIRE proiect pentru care a obținut Autorizaţia de construire nr.355/09.12.2021 pe baza căreia a efectuat lucrări de construire până la nivelul de pardoseală demisol.

Ulterior, având în vedere intenţia unei societăți de a participa la dezvoltarea și implementarea proiectului imobiliar, a încheiat cu aceasta contractul de superficie si promisiunea bilaterală de schimb. Proiectul a fost modificat prin supraetajare în limita a 20%, devenind IMOBIL D+P+6E și Spații Tehnice - apartamente de vacanță, anexa parter, piscină, parcare, împrejmuire fiind emisă Autorizaţia de construcţie nr.356/13.12.2022 emisă de Primarul municipiului Mangalia, cu termen de valabilitate de 24 luni“ - conform Rejust.ro

Conform rejust.ro, analizând actele şi lucrările dosarului, instanța reţine următoarele:

În fapt, pentru imobilul teren şi construcţii, situat în municipiul Mangalia, nr. cadastral 111295, C.F. nr. 111295 UAT Mangalia, la solicitările înaintate, au fost emise următoarele acte administrative:
- certificatul de urbanism nr. 426/06.07.2021, emis în scopul obţinerii autorizaţiei de construire IMOBIL D+P+5E, APARTAMENTE DE VACANŢĂ, ANEXĂ PARTER, PISCINĂ, PARCARE, ŞANTIER, în temeiul reglementărilor documentaţiei de urbanism avizate conform avizului arhitectului șef nr. 38895/10.06.2019, faza Reactualizare P.U.G. şi R.L.U. aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Mangalia nr.160/25.07.2019;
- autorizaţia de construire nr. 355/09.12.2021, emisă în vederea executării lucrărilor de Construire Imobil D+P+5e, Apartamente De Vacanţă, Anexă Parter, Piscină, Parcare, Şantier, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor (anunţată în prealabil);
- certificatul de urbanism nr. 217/24.03.2022, emis în scopul obţinerii autorizaţiei de construire supraetajare în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată, conform legii nr. 50/1991, amenajare spaţii tehnice, recompartimentări interioare şl modificare faţade imobil.
-autorizaţia de construire nr. 356/13.12.2022, emisă în vederea executării lucrărilor de supraetajare în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată, conform legii nr. 50/1991, amenajare spaţii tehnice, recompartimentări interioare şi modificare faţade imobil, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor.

Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Mangalia cu nr. 54634/13.09.2024, reclamanta  a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 356/13.12.2022, iar prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Mangalia cu nr. 61768/14.10.2024, reclamanta SS.R.L. a formulat plângere prealabilă faţă de lipsa răspunsului la cererea nr. 54634/13.09.2024 privind prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire menţionată.

Prin urmare, se impune ca primarul să continue analiza cererii reclamantei, cu înlăturarea motivului de refuz pe care instanța urmează să îl rețină neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, instanța admite în parte cererea reclamantei, în sensul că va obliga primarul să soluționeze, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, cererea înregistrată la Primăria municipiului Mangalia cu nr. 54634/13.09.2024, cu luarea în considerare că lucrările de construire privind etajul tehnic efectuate până la acest moment, pentru care a fost emisă autorizația de construire nr. 356/13.12.2022 sunt în acord cu aceasta, neputând fi refuzată prelungirea valabilității autorizației pentru motivele invocate în adresa nr. 74279/09.12.2024 (f.24-27 Vol.5).



Deopotrivă, raportat la faptul că instanța nu deține indicii în vederea aprecierii că primarul ar fi acționat abuziv, ci doar în temeiul unei interpretări eronate a situației deduse analizei, instana urmează a nu face aplicarea art. 18 alin.5 din legea 554/2004, reclamanta având la dispoziție mijloace coercitive suficiente“ =- conform rejust.ro

Despre Const Media Services SRL

Conform termene.ro, platformă consultată la data de 15 mai 2025, Const Media Services SRL se ocupă de construcții, a fost înființată în anul 2005, iar sediul social este pe bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 76 din Constanța.

Firma a raportat pentru anul 2023 o cifră de afaceri egală cu 47.137 lei, pierdere de 44.853 lei, datorii egale cu 1.653.413 lei și un singur angajat.

Asociații sunt Crăciunescu Constantin – 76% și Crăciunescu Constantin-Adrian – 24%, iar administratorul este Crăciunescu Constantin.

Potrivit termene.ro, Crăciunescu Constantin-Adrian este prezent și în firmele ASCI Industry SRL, Supreme Residence SRL, CMS Residence SRL și Eco Lundry Memcab SRL (radiată). De partea cealaltă, Crăciunescu Constantin apare în CMS Residence SRL, Sanicall Center SRL și Perfect Building SRL (radiată).

Conform termene.ro, Const Media Services SRL nu are contracte publice încheiate.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și rejust.ro.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Recurs la Curtea de Apel ConstanțaProces între Consiliul Local Mangalia și Const Media Services SRL pe un HCL cu efecte negative asupra unei investiții din Jupiter (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii