Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 07 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Decizie executorie în dosarul în care o companie din Slovacia cere falimentul Karina Shipping Agency SRL. Ce a dispus Tribunalul Constanța

ro

07 Apr, 2026 09:56 172 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul cu numărul de înregistrare 2629/118//2025 la Secția a II-a Civilă. Dosarul are ca obiect - deschiderea procedurii la cererea creditorului și se află în stadiul procesual de fond.

Părți în dosar sunt River Bunker Shipping & Supply SRO - creditor și Karina Shipping Agency SRL- debitor, Karina Shipping Agency SRL prin administrator statutar Miclăuș Lucian-Ștefan - debitor și Karina Shipping Agency SRL prin administrator judiciar Mavrodin & CO Insolvency IPURL - debitor. 

De asemenea, în acest dosar mai sunt părți AJFP Constanța, SPIT Constanța, ANCOM, Unicom Holding SA, International Chartering LTD, Navitech Black Sea Service SRL, OMV Petrom Marketing, Meridian Project & Logistic, Karina Sea 98 și Cucu Nicolai, toți în calitate de creditori. 


La termenul din 6 aprilie 2026 instanța a decis că firma Karina Shipping Agency S.R.L. nu mai poate să își gestioneze singură afacerea sau bunurile. Astfel, administratorii firmei nu mai pot lua decizii sau face plăți.

Instanța a luat această decizie deoarece firma nu a depus la timp (în 10 zile de la intrarea în insolvență) cererea prin care să spună că vrea să se reorganizeze.


Administratorul judiciar (Mavrodin & Co) preia controlul total asupra activității și bunurilor.

Decizia instanței este executorie dar poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).

Următorul termen va avea loc la data de 25 mai 2026. 

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de administratorul judiciar MAVRODIN & CO INSOLVENCY I.P.U.R.L. al debitoarei KARINA SHIPPING AGENCY S.R.L.. În temeiul art. 85 raportat la art.74 coroborat cu art. 67 alin 1 litera g) din Legea nr. 85/2014 Constată ridicat dreptul de administrare al debitoarei KARINA SHIPPING AGENCY S.R.L. – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea întrucât nu şi-a declarat intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în BPI. Cererea de apel se depune la Tribunalului Constanţa – Sec?ia a II-a civilă. Pronunţată astăzi, 06.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată

La data de 23 martie 2026 a a avut loc un termen intermediar pentru citarea creditorilor unde s-a pus în discuţie cererea de ridicare a dreptului de administrare al debitoarei.

Solutia pe scurt: Acordă termen intermediar la data de 23.03.2026, ora 09.30 pentru citarea creditorilor cu mențiunea că se va pune în discuţie cererea de ridicare a dreptului de administrare al debitoarei. Pe fondul cauzei acordă termen de judecată la data de 25.05.2026, ora 10.00“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată. 

Amintim că, la termenul din 24 noiembrie 2025 instanța a amânat cauza până în 23 februarie 2026.

Solutia pe scurt: În vederea acordarii unui termen în continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 23.02.2026 – conform Portalului Instanțelor de Judecată.Despre River Bunker Shipping & Supply SRO



Conform Registrului Comerțului din Slovacia, River Bunker Shipping & Supply SRO a fost fondată în anul 2022, are sediul social în capitala Bratislava și obiectul de activitate este „achiziționarea de bunuri în scopul vânzării acestora către consumatorul final (cu amănuntul) sau către alți operatori economici (cu ridicata)”.

Asociații firmei sunt Nika Pieshkova și persoana juridică River Bunker Schiffsölhandel HOLDING GmbH din Austria.

Capitalul societății este în valoare de 200.000 de euro.

Despre Karina Shipping Agency SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 23 februarie 2026, societatea a fost înființată în anul 2022, are sediul în Techirghiol, județul Constanța, strada Transilvaniei nr. 15 și se ocupă de „Alte activități anexe transporturilor”. Această societate figurează ca fiind în insolvență. 


Unic asociat și administrator este Lucian Ștefan Miclaus. Administrator judiciar provizoriu este Mavrodin & CO Insolvency IPURL. Lucian Ștefan Miclaus mai figurează ca unic asociat și administrator la Exclusiv Line Shipping SRL. 
 
Conform termene.ro, în anul 2024, societatea Karina Shipping Agency SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 10.831.653 lei, cu pierdere de 4.283.382 de lei (în scădere cu 643% față de anul 2023), la 16 angajați, având datorii în valoare de 12.995.196 lei.

PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru documentarea acestui articol s-au folosit și informații de pe platforma termene.ro.

Citește și. 

Justiție ConstanțaTermen în februarie 2026 în dosarul în care o companie din Slovacia cere falimentul Karina Shipping Agency SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii