Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 16 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Decizia magistraților din disputa juridică dintre City Club Cafe SRL și ABADL, atacată cu apel

ro

16 Feb, 2026 13:59 194 Marime text
Pe rolul Judecătoriei Constanța a fost înregistrat dosarul 45/212/2026, la data de 5 ianuarie 2026 la Secţia Civilă ce are ca obiect „ordonanță prezidențială“. Procesul se află în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 9 februarie 2026.

Părți în dosar sunt City Club Café SRL – Reclamant și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral– pârât.  

Decizia Judecătoriei Constanța a fost atacată cu apel de City Club Cafe la data de 13 februarie 2026. 

La termenul din 10 februarie instanța a respins solicitarea emiterii unei ordonanțe prezidențiale. Solutia pe scurt: Respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâta ***, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.02.2026“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată


Amintim că, la termenul din 9 februarie 2026, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie.  

Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la data de 10.02.2026, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.02.2026“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată. 


De asemenea, la primul termen din acest dosar a fost fixat pentru data de 13 ianuarie 2026. La acest termen instanța a amânat cauza la data de 26 ianuarie 2026 pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare. 

Totodată, la termenul din 26 ianuarie 2026 instanța a decis amânarea cauzei pentru a se cita ABADL, pârât în acest dosar. 

Solutia pe scurt: PENTRU A SE CITA PARATA CU MENŢIUNEA DISPUSAUrmătorul termen va avea loc la data de 9 februarie 2026.


Despre City Club Café SRL


Conform termene.ro, platformă consultată la data de 6 ianuarie 2026, firma are sediul în Constanța, județul Constanța, funcționează din anul 1998 și se ocupă cu baruri și alte activități de servire a băuturilor.

Datele financiare din anul 2024 arată că firma a avut o cifră de afaceri de 43.731 lei, pierdere de 128.095 de lei și 1 salariat.


Societatea are două puncte de lucru în zona Sector de Plajă I și Mamaia. 

Asociați sunt Kanmaz Murat cu 90% și Kanmaz Mihaela cu 10%. Administrator este Kanmaz Murat.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.  

Citește și: 

Justiție ConstanțaDecizie a magistraților de la Judecătoria Constanța, în disputa juridică dintre City Club Cafe SRL și ABADL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii