Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 08 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoria Constanța a programat primul termen în procesul lui Macarencu Florin Alexandru, tânărul acuzat de producerea accidentului mortal de pe Șoseaua Mangaliei! Iată când

ro

07 Dec, 2025 15:29 318 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Dosarul accidentului mortal de pe Șoseaua Mangaliei va ajunge pe masa magistraților Judecătoriei Constanța! Mai precis, instanța a programat ședința de judecată la care este citat Macarencu Florin Alexandru, 28 ani, din Topraisar, acuzat de producerea unui accident mortal.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Constanța, în noaptea de 11 august 2025, în jurul orei 02:10, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța.

Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit un bărbat de 57 de ani, din Constanța, care, din nefericire, a fost declarat decedat de echipajul medical sosit la fața locului.

Din primele cercetări, a rezultat că victima ar fi fost acroșată de un autoturism, al cărui conducător a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, încălcând astfel dispozițiile articolului 338 din Codul penal.


În urma investigațiilor efectuate de anchetatori, șoferul a fost identificat ca fiind Macarencu Florin Alexandru, un bărbat de 28 de ani din Topraisar. Acesta a fost ulterior depistat și dus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței eventualelor substanțe interzise în organism.

În cauză, tânărul a fost deferit justiției în dosarul cu indicativul 32012/212/2025, care are ca obiect părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP) art. 338 alin. 1 CP; art. 336 indice 1 alin. 1 CP iar potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, aceste aspecte vor fi puse în dezbatere în ședința programată marți, 09.12.2025.



Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Foto cu rol ilustrativ.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Procesul lui Macarencu Florin Alexandru, autorul accidentului mortal de pe Șoseaua Mangaliei, ajunge în apel. Verificare a măsurilor preventive la Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii