Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:43 25 02 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoarea Simona Cristina Neniţă, de la Înalta Curte, iese la pensie! Ce dosare a judecat de la Constanța

ro

20 Jan, 2021 00:00 1032 Marime text

 
  • Simona Cristina Neniţă a judecat dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din CJC“.
 
Secţia pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii va analiza în ședința de mâine, 21 ianuarie 2021, cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a Simonei Cristina Neniţă, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
În iunie 2020, Simona Cristina Neniţă a făcut parte din completul de judecători care a respins solicitarea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța de strămutare la o altă instanță a dosarului terenurilor de la Club Castel (fostul Palat Regal din Mamaia) și Complex Cazino, cauză în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, în primă instanţă, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare (2310/118/2015). Tot în prezenta cauză, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
 

Achitare definitivă la Constanța

 
În referire la acest dosar, luni, 18 ianuarie 2021, Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas, judecător tot în cadrul Curții de Apel Constanța, au decis achitarea definitivă atât a lui Radu Ștefan Mazăre, cât și a Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu.
 
Ce „spune“ Codul de Procedură Penală despre achitarea definitivă a lui Radu Mazăre și a Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu

Săptămâna trecută, tot un complet de judecători din care a făcut parte Simona Cristina Neniță a analizat cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, de punere în libertate! Instanța supremă a decis să trimită dosarul spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia magistraților de la Curtea Supremă a fost definitivă.
 

„Dreptul de a părăsi România“

 
În acest dosar, Radu Ștefan Mazăre a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, cu consecința eliberării sale din „detenția nelegală în sensul art.5 par.4 din Convenția europeană a drepturilor omului“, după se arată în cererea fostului edil, „urmând a se face aplicarea art.77 sau 74 alin.1 lit.b din Legea nr.302/2004, cu consecința exercitării de către condamnat a dreptului de a părăsi România în 45 de zile de la data punerii în libertate“.
 
În subsidiar, Radu Mazăre a solicitat repunerea sa în situația anterioară, cu consecința transferului pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a fi parcursă din nou procedura de extrădare.
 

Radu Mazăre se află în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor.
 

Dosarul Campusului Social Henri Coandă

 
În iunie 2018, Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au soluţionat în primă instanţă dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Cei trei magistraţi au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (....) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. De asemenea, instanţa i-a atras atenţia fostului senator că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
 
În continuare, judecătorii Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
 
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
În cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală.
 
Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
În continuare, cei trei judecători au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
Decizia judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru nu este definitivă.
 
 
De menționat că în atenția Simonei Cristina Neniță s-a mai aflat, de la Constanța, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 

„Bani pentru şefi din CJC“

 
De asemenea, Simona Cristina Neniţă a judecat, în vara lui 2013, dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din CJC“, unde au fost cercetaţi Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, dar şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, fost şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova). 
 
Citește și
 
UPDATE. Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul Campusului Henri Coandă! (rechizitoriu)

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii