Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iowemed, dată în judecată de Primăria Constanţa pentru desfiinţarea unor construcţii neautorizate

ro

05 Feb, 2019 00:00 5634 Marime text
Primăria Constanţa cheamă în judecată SC Iowemed SA, într-un dosar înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, având ca obiect autorizare desfiinţare lucrări pe Legea 50/1991.
 
Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Constanţa, în plângerea înregistrată la secţia de contencios-administrativ a Tribunalului Constanţa, juriştii municipalităţii cer desfiinţarea lucrărilor la sediul societăţii de pe bulevardul I.C. Brătianu, care nu se încadrează în autorizaţia de construcţie.
 

Despre Iowemed SA

 
Potrivit Monitorului Oficial, Teofil Ciortan şi Ionica Ciortan, acţionarii societăţii Iowemed SA, luau, în cadrul Adunării Generale din 6.07.2017, mai multe decizii. Cei doi asociaţi au decis revocarea cu efecte imediate a Ionicăi Ciortan din poziţia de administrator şi director general al societăţii. Ca urmare a acestei revocări, au fost încheiate acorduri de încetare pentru implementarea revocării între societate şi Ionica Ciortan. De asemenea, acţionarii au decis revocarea şi radierea puterilor de reprezentare/semnătură ale doamnei Ciortan în faţa/din orice registru public, bancă sau autoritate publică/privată, ca urmare a încetării raporturilor de management ale acesteia cu societatea. 

Acţionarii au ratificat transferul de părţi sociale la nivelul Iowemed Topmed SRL, în baza căruia Alexandra Maria Popa a transferat şi societatea a achiziţionat o participaţiunie de 5% din capitalul social al Iowemed Topmed SRL.
Au fost aprobate participările la adunările asociaţilor de la nivelul Iowemed Helpmed SRL şi Iowemed Topmed SRL.
 
Societatea a fost înfiinţată în anul 1995 şi are sediul social pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanţa. Asociaţii firmei sunt persoanele juridice Medicover Holdings (Cyprus) Ltd şi ABC Medicover Holdings BV, iar administratorii societăţii sunt Adrian Robert Peake, Virginia Claudia Oanea şi John Paul Stubbington. Cenzorul societăţii este persoana juridică BDO Audit SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, în ultimul an fiscal, societatea a înregistrat un profit brut de 143.413 lei şi a declarat o cifră de afaceri netă de 2.952.618 lei. Activele imobilizate ale firmei totalizează 1.286.505 lei.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii