Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărârea prin care Dumitru Pufleanu a cumpărat un teren de la Primăria Constanța a fost anulată de magistrații de la Tribunal

ro

27 Jul, 2022 14:13 2876 Marime text
  • Decizia nu este însă definitivă și a fost deja înregistrat recurs la Curtea de Apel Constanța în dosarul nr.7391/118/2020
  • Părți în dosar sunt: Asociația Constanța Altfel care are calitate intimat reclamant, Consiliul Local Constanța care este intimat pârât, investitorul Dumitru Pufleanu – recurent pârât și Bogdan Chircorian – reclamant


La Curtea de Apel Constanța, secţia de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat recursul în dosarul nr. 7391/118/2020.
Obiectul dosarului este anulare act administrativ HCL nr. 221/30.06.2020.

Părți în dosar sunt: Asociația Constanța Altfel care are calitate intimat reclamant, Consiliul Local Constanța care este intimat pârât, investitorul Dumitru Pufleanu – recurent pârât și Bogdan Chircorian – reclamant.

Toți actorii implicați în dosar au declarat recurs, după decizia pronunțată de magistrații de la Tribunalul Constanța care la termenul de 9 iunie 2023 au decis să admită cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Asociaţia Constanţa Altfel şi Chircorian Bogdan în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Pufleanu Dumitru. Iată soluția pe scurt: „Anulează HCLM nr. 221/30.06.2020 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului situat în municipiul Constanţa, str. Pescarilor nr. 35A, în suprafaţă de 79 mp. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
În ședința Consiliului Local Municipal din 30 iunie 2020, aleșii locali au decis că sunt de acord cu vânzarea de către municipalitate a unui teren aflat în cartierul Faleză Nord, la adresa str. Pescarilor nr. 35A, în condițiile în care locuitorii din Faleză Nord au protestat public și au susținut că nu se justifică oportunitatea vânzării acestui teren.

Pe de altă parte, potrivit proiectului de HCLM, primăria Constanța condusă la acea vreme de Decebal Făgădău a precizat că bunul imobil - terenul solicitat spre cumpărare constituie proprietate privată a municipiului Constanța și are situație juridică clarificată.

Terenul în suprafață de 79 mp este limitrof proprietății private a solicitantului cererii de cumpărare, Dumitru Pufleanu dar și faptul că viitorul cumpărător va fi obligat să mențină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate, care vor sta la baza vânzării. Schimbarea funcțiunilor și a celorlalte reglementări urbanistice se va putea face cu acordul vânzătorului în conditiile respectării de către proprietar a cerințelor legale referitoare la avizare autorizare, în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991, cu modificările completările ulterioare, și sub rezerva plății către municipiul a eventualei diferențe de preț rezultată din raportul de reevaluare ce se va întocmi cu prilejul noilor reglementări urbanistice pentru care se dorește autorizarea.
 
 
Precizări:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Asociația Constanța Altfel cere anularea unei hotărâri a Consiliului Local Municipal. Este vizat un teren din Fa leză Nord
 
Cauză suspendată până la soluționarea definitivă a unui dosar conex. Asociația Constanța Altfel a reclarat recurs Este vizat un teren din Faleză Nord

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii