Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:16 20 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gratuitatea transportului elevilor Primăria Constanța, proces important cu Ministerul Educației!

ro

09 Nov, 2021 00:00 920 Marime text

 
  • Cazul a fost înregistrat recent pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde a primit indicativul 507/36/2021.
  • Procesul vizează „obligarea pârâților la transferarea din bugetul de stat a sumei de 3.953.750 lei, reprezentând decontarea contravalorii gratuității acordate la cheltuielile de transport pentru elevi, pentru perioada ianuarie – septembrie 2021“, potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa.
 
Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa au dat în judecată Ministerul Educaţiei, Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice!
 
Miza procesului este de aproape patru milioane de lei şi reprezintă „decontarea contravalorii gratuității acordate la cheltuielile de transport pentru elevi, pentru perioada ianuarie – septembrie 2021“, potrivit reprezentanţilor Biroului de Presă al Primăriei Constanţa.
 
Cazul a fost înregistrat recent pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde a primit indicativul 507/36/2021.
 
Părţi în cauză sunt Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, în calitate de reclamanţi şi, respectiv, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârâţi.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „obligaţia de a face“.
 
Ce spune Primăria Constanţa
 
Reprezentanţii Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanţa au precizat, pentru ZIUA de Constanţa, că procesul vizează „obligarea pârâților la transferarea din bugetul de stat a sumei de 3.953.750 lei, reprezentând decontarea contravalorii gratuității acordate la cheltuielile de transport pentru elevi, pentru perioada ianuarie – septembrie 2021“.
 

„Conform articolului 84 din Legea nr. 1/2011 Legea educației naționale, «(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic»“, au mai arătat reprezentanţii Primăriei Constanţa.
 
De asemenea, aceştia au adăugat că se arată în continuare în legislaţia citată că „În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale“.
 
Aşa cum am precizat, cazul a fost înregistrat recent pe rolul Curţii de Apel Constanţa, iar până la acest moment nu a fost fixată data primei înfăţişări.
 
De asemenea, trebuie precizat faptul că, indiferent care va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va putea fi atacată de părţile nemulţumite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Lege, promulgată de Iohannis
Transport gratuit la școală pentru elevii din învăţământul primar

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii