Garda de Mediu versus Remat SA. Termen azi la Tribunalul Constanța
Garda de Mediu versus Remat SA. Termen azi la Tribunalul Constanța
04 Mar, 2026 10:30
ZIUA de Constanta
140
Marime text
140
Marime text
.jpg)
Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Constanța continuă lupta în instanță pentru a menține o sancțiune aplicată societății Remat SA.
Astăzi, 4 martie 2026, Tribunalul Constanța a programat termen în dosarul care vizează anularea unui proces-verbal de contravenție.
Traseul dosarului
Un proces deschis de firma Remat SA împotriva Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța a avut parte de o răsturnare de situație la Judecătoria Constanța.
Este vizat sediul secundar al firmei din Năvodari, județul Constanța, în dosarul nr. 17294/212/2024.
Instanța a decis, pe 30 iunie 2025, să admită în parte plângerea contravențională a firmei și să înlocuiască amenda de 150.000 de lei aplicată de Garda de Mediu cu un avertisment.
Judecătorii au atras atenția firmei asupra pericolului social al faptei comise, dar au subliniat că, pe viitor, aceasta trebuie să respecte legislația în vigoare. În plus, instituția de control a fost obligată să achite către REMAT suma de 3.020 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocațial).
Firma nu a fost de acord și a mers în instanță. Reprezentanții Remat SA au explicat că acuzațiile nu stau în picioare, pentru că monitorizarea se face atât cu aparatura proprie, cât și printr-un laborator acreditat. Avocații companiei au cerut anularea procesului-verbal, arătând că „fapta nu există”.
Decizia Judecătoriei Constanța nu este însă definitivă. Garda de Mediu a contestat hotărârea, iar dosarul se află acum pe rolul Tribunalului Constanța, la Secția de contencios administrativ și fiscal, unde urmează să fie judecat apelul.
Potrivit Rejust.ro, prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 14.06.2024, petenta ##### SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata ##### NAŢIONALĂ de MEDIU prin Comisariatul ####### prin Comisariatul ######## Constanţa, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei ##### ### ### ######/31.05.2024 ca nelegal şi netemeinic, cu consecinţa exonerării societăţii petente de sancţiunea contravenţională principală aplicată (amenda în cuantum de 150.000 lei) întrucât fapta nu există.
În motivare, în esenţă, petenta a arătat că fapta contravenţională imputată, aceea de a fi desfăşurat activitatea specifică de valorificare a aluminiului în lingouri, cu încălcarea condiţiilor prevăzute în cuprinsul autorizaţiei de mediu în ceea ce priveşte monitorizarea continuă a pulberilor de la IFG4 şi IFG5 nu există, iar încadrarea agentului constatator este netemeinică În continuare, petenta a arătat că a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 150000 lei întrucât nu a respectat prevederile art. 8 alin1. din Legea ######## privind emisiile industriale deşi în cuprinsul autorizaţiei de mediu sunt prevăzute trei modalităţi de efectuare a monitorizării emisiilor, dintre care numai una este cea continuă, prin intermediul propriilor instalaţii de monitorizare. ##### petenta că realizează monitorizarea atât în sistem propriu cât şi prin intermediul unui terţ, laborator analize agreat de către ##### de Mediu.
Fapta contravine art. 8 alin 1 din Legea nr. 278-2013 privind emisiile industriale, iar în acord cu dispoziţiile art. 73 alin.1 lit. e din acelaşi act normativ, fapta se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100000 lei. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 201 şi 205 C.pr.civ, OG 2-2001, Legea 278/2013 În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta Remat SA, (n.r. cu punct de lucru în Năvodari, DN KM3 DN2B, potrivit termene.ro) ####### #########, sediul în ########, str. ING. ###### ######, nr. 2, județul ######## în contradictoriu cu intimatul ##### NAŢIONALĂ DE MEDIU prin Comisariatul ####### prin Comisariatul ######## Constanţa, cu sediul în CONSTANTA, BD. ######, nr. 300, ####### #########. Înlocuiește sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 150.000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ##### ### ### ######/31.05.2024 cu sancţiunea contravenţională a avertismentului.
Despre Remat SA
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 09 septembrie, firma Remat SA are sediul pe Strada Ing. Coarnă Teodor, Nr. 12, Călărași, Județ Călărași.
Acționari sunt General Metal - Tawil Group SAL – Holding (Liban), PPM, Tawil Abbas, Tawil Zouhair.
Administratori sunt Ana Elena, Gabreanu Ion, Pura Ioan.
Firma are trei puncte de lucru:unul în Năvodari, Județ Constanța, DN KM 3, DN 22 B, altul pe Strada ING. Coarnă Teodor, Nr. 12B, Călăraşi, Județ Călărași și altul pe Strada Dumbrava Minunată, Nr. 4, Călăraşi, Județ Călărași.
Tawil Abbas este asociat și administrator la Vodylas SRL, fondator la European Metal Services SA, asociat la Tawil Metal Recycling SRL, METAL Exchange Bucuresti SRL, Metalrom SRL, administrator la Metal Group Comimpex SRL, reprezentant asociat persoană juridică la Arosa Industries SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Remat Constanța SA. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024, aprobat de acționari
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


