FOTO+VIDEO.DIICOT Tânăr de 21 de ani, prins la punctul de frontieră Nădlac cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania
FOTO+VIDEO.DIICOT: Tânăr de 21 de ani, prins la punctul de frontieră Nădlac cu peste 7 kilograme de canabis
13 Oct, 2026 15:23
ZIUA de Constanta
162
Marime text
162
Marime text

La data de 13 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc.
Măsura a fost luată după ce, în seara de 12.10.2026, inculpatul, pasager al unei curse de transport persoane, pe ruta Spania – România, a fost prins în flagrant, la intrarea în țară, în timp ce deținea și transporta cantitatea de peste 7 kilograme canabis, destinată comercializării.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac și al polițiștilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: DIICOT
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


