Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost consilier local din Cernavodă, dat în judecată de Agenția Națională de Integritate, prin Președinte

ro

02 Nov, 2023 17:00 1313 Marime text
  • Recent, Curtea Supremă a decis casarea hotărârii din Constanța favorabile fostului consilier local și, în urma rejudecării, Înalta Curte a dispus respingerea acțiunii pentru anularea raportului ANI.
Aurelian Gheorghe Molnoș, fost consilier local din Cernavodă, a fost chemat în judecată de Agenția Națională de Integritate, prin Președinte, într-un dosar ce are ca obiect „acțiune în constatare“.
 
Dosarul are indicativul 7464/118/2023 și a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța ieri, 1 noiembrie 2023.
 
Părți în cauză sunt Agenția Națională de Integritate prin Președinte, în calitate de reclamant, iar pârâți sunt Aurelian Gheorghe Molnoș, Unitatea Administrativ Teritorială Cernavodă prin Primar, dar și Consiliul Local al Orașului Cernavodă.
 
Așa cum am precizat anterior, obiectul dosarului este reprezentat de o „acțiune în constatare“, iar până la acest moment nu a fost stabilită data primei înfățișări în cauză.
 
Amintim, în anul 2021, Aurelian Gheorghe Molnoș chemase, la rândul său, în judecată Agenția Națională de Integritate pentru anularea raportului de evaluare întocmit de inspectorii de integritate în cazul său, document prin care s-a stabilit că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.
 
În primă instanță, la Curtea de Apel Constanța, Molnoș a primit câștig de cauză, iar judecătorii constănțeni au anulat raportul ANI cu privire la fostul consilier local din Cernavodă.
 
Lucrurile s-au schimbat însă în urmă cu câteva zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorii Curții Supreme hotărând că recursul ANI este fondat.
 
Pe cale de consecință, Curtea Supremă a decis casarea hotărârii din Constanța favorabile fostului consilier local și, în urma rejudecării, Înalta Curte a dispus respingerea acțiunii pentru anularea raportului ANI.
 
Astfel, raportul inspectorilor de integritate a fost reconfirmat, prin Decizia 4472/2023 a Curții Supreme.
 
Legat de acest raport ANI menținut în instanță, în informarea transmisă de reprezentanții agenției la data de 18 octombrie 2021 se arăta despre Aurelian Gheorghe Molnoș că „în exercitarea mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. în baza cărora au fost alocate sume de bani unei asociații în cadrul căreia Molnoș Aurelian Gheorghe a deținut funcția de președinte executiv“.
 
Au explicat inspectorii de integritate că „persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (text în vigoare până la data de 05.07.2019), art. 46 din Legea nr. 215/2001 (text în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 228, alin.1,lit. f) și alin. (2) din O.U.G. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019)“.
 
Acum, după pronunțarea deciziei definitive în dosarul care viza raportul ANI, agenția, prin președinte, l-a dat în judecată pe fostul consilier local din Cernavodă, UAT Cernavodă, dar și CL Cernavodă.
 
Hotărârea care va fi pronunțată de Tribunalul Constanța în noul proces va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul comunei Nufăru, fără avocat în procesul cu inspectorii de integritate, la Curtea de Apel Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii