Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
213
Marime text
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, 09 februarie, contestația avocaților lui Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.Procesul se află în cameră preliminară, iar pe 9 decembrie 2025 Judecătoria Sectorului 1 a decis că se poate începe judecarea pe fond, după ce un magistrat a stabilit că probele strânse de procurori sunt legale.
Avocații lui Georgescu au atacat decizia la Tribunalul București, unde au cerut ca dosarul să fie trimis înapoi la Parchetul General.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 347 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul – inculpat Georgescu Călin, împotriva încheierii pronunţate la data de 09.12.2025 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24185/299/2025/a1.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul - inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată conform art. 405 alin. (2) Cod procedură penală, prin punerea minutei la dispoziția contestatorului și procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.02.2026.
Document: Încheiere de dezînvestire 307/2026 09.02.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, sub măsura controlului judiciar, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:
* mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză - crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
* ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
* cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, în Piața Universității din București, la data de 2 octombrie 2021.
''În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța'', susțin procurorii.
Călin Georgescu la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat alături de gruparea lui Horațiu Potra
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


