Dosarul „hărțuirii morale” de la SAJ Constanța, pe masa Curții de Apel. Astăzi are loc primul termen în apel
Dosarul „hărțuirii morale” de la SAJ Constanța, pe masa Curții de Apel. Astăzi are loc primul termen în
227
Marime text
După mai bine de patru ani de litigii, dosarul în care medicul Mirela Daniela Bădescu Panțuru acuză conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța de hărțuire morală și încălcarea demnității în muncă ajunge, astăzi, 20 ianuarie 2026, în fața Curții de Apel Constanța, Secția I civilă.
Cauza, înregistrată sub nr. 6957/118/2021, se află în stadiul procesual de apel, după ce Tribunalul Constanța a respins, în primă instanță, cererea formulată de reclamantă. Ședința este programată pentru ora 11:00, completul AM6, urmând să fie primul termen de judecată în calea de atac.
Un conflict vechi de patru ani
Procesul a fost deschis în anul 2021, când medicul Mirela Bădescu Panțuru a chemat în judecată pe:
-
Ionuț Cealera, manager al SAJ Constanța (la momentul faptelor și în prezent),
-
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța,
-
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Obiectul acțiunii este o acțiune în constatare, prin care reclamanta solicită recunoașterea existenței hărțuirii morale la locul de muncă și plata unor daune morale în cuantum de 30.000 de lei.
După pronunțarea sentinței de fond, medicul a declarat apel la data de 8 octombrie 2025, dosarul fiind înregistrat oficial la Curtea de Apel Constanța pe 21 octombrie 2025.
„Un calvar început odată cu schimbarea conducerii”
În motivarea cererii, dr. Mirela Bădescu Panțuru susține că situația conflictuală ar fi debutat în iulie 2021, odată cu numirea noului manager al SAJ Constanța. Medicul reclamă un șir de comportamente pe care le califică drept abuzive și umilitoare, menite să o determine să renunțe la funcțiile deținute în cadrul instituției – atât în activitatea operativă, cât și în compartimentul de formare profesională.
Potrivit documentelor depuse la dosar, reclamanta vorbește despre:
-
presiuni psihologice constante;
-
injurii și ridiculizări în fața colegilor și cursanților;
-
impunerea unor grafice de lucru „ilogice și contradictorii”;
-
marginalizare profesională și retragerea unor sporuri;
-
concedii forțate și blocarea activității didactice.
„Mi-a spus să-mi dau demisia, că mi-a venit rândul să suport consecințele. M-a făcut ‘penibilă’, mi-a ridiculizat activitatea și mi-a dorit să-mi petrec nopțile cu soțul. Toate acestea, în fața colegilor”, a relatat medicul în fața instanței.
Poziția managerului SAJ: „Nu a existat nicio hărțuire”
De cealaltă parte, managerul Ionuț Cealera a respins constant acuzațiile, susținând că măsurile contestate de reclamantă au avut ca scop exclusiv respectarea programului de muncă și a disciplinei interne.
În fața instanței de fond, acesta a declarat că:
-
nu a existat nicio intenție de umilire sau izolare profesională;
-
discuțiile tensionate invocate au fost „colegiale”;
-
mesajele transmise, inclusiv cele pe WhatsApp, au reprezentat încercări de soluționare amiabilă a conflictului.
„Nu a fost nicio hărțuire. A fost o discuție între colegi, în care am încercat să clarificăm situația și să detensionăm relațiile”, a arătat managerul SAJ în apărare.
Tribunalul Constanța: „Nu s-a dovedit o conduită sistematică de hărțuire”
Prin Sentința civilă nr. 2522/2025 din 21 august 2025, Tribunalul Constanța a respins cererea medicului ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei conduite repetate, intenționate și abuzive, de natură să afecteze demnitatea ori să creeze un mediu de lucru ostil sau degradant.
„Măsurile contestate – modificări de program, redistribuirea atribuțiilor și solicitările de justificare a activității – se încadrează în limitele exercitării prerogativelor manageriale”, se arată în motivare.
Judecătorii au subliniat că simpla percepție subiectivă a unei tensiuni la locul de muncă nu este suficientă pentru a fi calificată drept hărțuire morală, în lipsa unor probe obiective.
Rolul CNCD în dosar
Un alt element important avut în vedere de instanța de fond a fost faptul că CNCD analizase anterior aceleași fapte și dispusese clasarea plângerii, constatând lipsa indiciilor de discriminare.
Potrivit Tribunalului, Consiliul a apreciat că relațiile tensionate dintre părți au avut la bază dezacorduri profesionale, nu un tratament discriminatoriu pe criterii protejate de lege.
La termenul de astăzi, Curtea de Apel Constanța urmează să analizeze cererea de apel și să stabilească pașii următori ai procesului. Instanța poate dispune fie administrarea de noi probe, fie trecerea la dezbateri pe fondul apelului.
Decizia va fi definitivă și ar putea constitui un precedent important în jurisprudența locală privind hărțuirea morală la locul de muncă, o temă tot mai frecventă în litigiile de muncă din sistemul sanitar.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Scandal de integritate în sănătate Tribunalul anulează actele semnate de șeful Ambulanței Constanța pentru soția sa. Dosarul ajunge la Curtea de Apel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


