Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 06 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar „plimbat” între instanțe la Constanța Litigiu de plată între Inovabuild-AG SRL și Municipiul Medgidia, blocat de conflict de competență

ro

06 Jul, 2026 15:46 180 Marime text
sursa foto: Freepick.com
 
Un dosar privind o ordonanță de plată înregistrată de societatea SC Inovabuild-AG SRL împotriva Municipiului Medgidia a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, după ce a fost plimbat între mai multe instanțe fără a primi o soluție pe fond.







Litigiul, înregistrat sub numărul unic 11843/256/2025, a debutat inițial la Judecătoria Medgidia în noiembrie 2025. În februarie 2026, magistrații acestei instanțe au invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și au declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – Secția a II-a Civilă (Litigii cu profesioniștii). Ajuns acolo în luna martie, dosarul a primit o soluție similară în aprilie 2026: judecătorii de la Secția Civilă au considerat că natura litigiului ține mai degrabă de contracte administrative și au trimis cauza către Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a aceleiași instanțe.

Cercul vicios s-a închis la sfârșitul lunii mai 2026, când și Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Constanța a refuzat să judece litigiul, declinând competența înapoi către Judecătoria Medgidia. Întrucât două instanțe de grade diferite s-au declarat reciproc necompetente să judece aceeași cauză, s-a ivit în mod oficial un conflict negativ de competență. În consecință, judecata pe fond a fost suspendată, iar dosarul a fost trimis de urgență pe rolul Curții de Apel Constanța, care urmează să tranșeze definitiv printr-un regulator de competență unde se va judeca procesul.
 
 

Despre Inovabuild-AG SRL

Societatea Inovabuild-AG SRL a fost fondată în anul 2018, are sediul în municipiul Constanța, strada Ion Lahovari nr. 102 și se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
 
Conform termene.ro, asociat unic și administrator este Pricop Claudia.
 
Aceasta mai este asociat și administrator la Nefertiti Cafe SRL.
 
În anul 2024, societatea Inovabuild-AG SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 1.470.185 lei, cu un profit de 319.022 lei, la 2 angajați, având datorii în valoare de 860.308 lei.

 
Potrivit licitatiapublica.ro, firma a câștigat 12 contracte prin cumpărare directă, 5 dintre ele în județul Constanța, la instituții precum Primăria MedgidiaȘcoala Gimnazială „Ioan Atanasiu” LipnițaLiceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” și două la Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Medgidia.
 
Amintim că, în aprilie 20025, Primăria Municipiul Medgidia a atribuit un contract pentru realizarea unui sistem de iluminat arhitectural la Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu”, în valoare de aproximativ 486.000 de lei, către Inovabuild-AG SRL.
 
Investiția viza modernizarea și punerea în valoare a muzeului, parte a unui proces mai amplu de reabilitare a clădirii și de revitalizare a activității culturale.




 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:

UPDATENou termen în dosarul dintre o firmă de construcții din Constanța și Primăria Medgidia. Procesul, plimbat între instanțe din cauza competenței

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii