Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar declinat de la DNA! Procurorii explică de ce le-au trimis în judecată pe angajatele Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa! (DOCUMENT)

ro

12 Sep, 2023 17:00 2370 Marime text
 
 
  • Menționăm că în prezenta cauză, Stoiciu Alina Georgeta s-a aflat sub control judiciar, măsură preventivă revocată de Judecătoria Constanța, dosar 14633/212/2022.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Magistrații de la Tribunalul Constanța au stabilit primul termen - în faza camerei preliminare - în dosarul 5784/118/2023 în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dispus trimiterea în judecată a trei angajate ale Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, primul termen al cauzei a fost fixat pentru data de 27 octombrie 2023.
 
Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Tot potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul 5784/118/2023, cu obiect „falsul intelectual (art.321 NCP)“, a fost înregistrat pe rolul  Tribunalului Constanţa, la data de 21 august 2023, iar potrivit portalului instanțelor de judecată, „Stoiciu Alina Georgeta“, „Leoveanu Simona“ și „Ştefanian Diana Elena“ au calitatea de inculpat.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
De precizat că în prezenta cauză, Stoiciu Alina Georgeta s-a aflat sub control judiciar, măsură preventivă revocată de Judecătoria Constanța, dosar 14633/212/2022.
 
Oficial!
 

16.06.2022 - Solutia pe scurt: În baza art 213 alin. 6 C. pr. pen., admite plângerea formulată de inculpata SAG şi revocă măsura controlului judiciar luată faţă de aceAsta prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, nr. 614/P/2022 din 07.06.2022. Se comunică instituţiilor prev. de art. 215 alin. 5 C. pr. pen. În baza art. 275 alin. 3 C.pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.06.2022. Document: Încheiere finală (dezinvestire)  715/2022  16.06.2022.

 
Declinare de la DNA
 
Inițial, dosarul s-a aflat la în atenția procurorilor DNA Constanța, care, prin ordonanta nr. 34/P/2021 din data de 16.03.2021, au dispus declinarea competenței de instrumentare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, unde a fost înregistrată sub nr. 2485/P/2021.
 
Apoi, prin ordonanta nr. 1084/II/32022 din 27.05.2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus preluarea cauzei și înregistrarea corespunzătoare în evidentele acestei unități.
 
 
Cantină Socială Comuna Horia
 
Pe scurt, conform anchetatorilor, cele trei ar fi antedatat un formular necesar pentru obținerea finanțării pentru proiectul Cantină Socială Comuna Horia, fiind notată data 16.10.2020, deși documentul fusese generat la 3.03.2021.
 
De asemenea, una dintre suspecte este acuzată de anchetatori și de alterarea integrității datelor informatice, aceasta ștergând fișierele, potrivit procurorilor, pentru a nu se afla de antedatarea documentului.
 
Conform sursei citate, suspectele au avut calitatea de director general adjunct al Centrului Regional de Finanțare a Investițiilor Rurale 2 Sud Est Constanța, respectiv, șef Structură Infrastructură Bază Acces (SIBA) în cadrul AFIR și expert SIBA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Detaliat, din probele administrate pe parcursul urmării penale a rezultal următoarea situație de fapt:
 

„Între A.F.I.R. și comuna Horia, din județul Constanța a fost încheiat contractul de finanțare nr. CI920072S216321405857 din 15.10.2019 având ca obiect finanțarea nerambursabilă pentru implementarea Proiectului Cantină Socială Comuna Horia, județ Constanța, pentru o sumă echivalentă de 922.309.72 lei.
 
În ceea ce privește astfel de contracte, la nivelul AFIR, organizarea este următoarea:
 
- proiectul este coordonat de un expert din cadrul C.R.F.I.R, iar orice corespondență cu U.A.T. sc realiza prin întocmirea unor documcnte scanate de expert, șef serviciu și director general adjunct.
 
- în ceea ce privește contractul de finanțare nr. C19200725216J21405857/2019, încheiat cu comuna Horia, expert era desemnată inculpat S.D.E.
 
- una dintre obligațiile U.A.T.-ului era și aceea de depunere a dosarului de cerere la plată, iar în situația nerespectării acesteia, C.R.F.I.R. 2 Sud-Est Constanța trebuia să notifice U.A.T-ul cu privire la existența posibilității de prelungire a temenului de depunere a primei tranșe de plată, cu condiția depunerii la C.R.F.1.R. 2 Sud-Est Constanța, în termen de maxim 15 zile lucrătoare a unei note explicative și a unui memoriu justificativ privind necesitatea prelungirii termenului de depunere a primei tranșe de plată și cu plata penalităților.
 
Această notiticare se realiza prin întocmirea formularului AP 02 – submăsuri de investiții pentru tranșa I proiecte cu C+M nedepuse în luna a 12-a la data semnării contractului de finanțare.  În respectiva cauză obligația întocmirii notificării îi revenea expertului SDE, șefului de serviciu SAG și a directorului general adjunct al CRFIR 2 Sud Este Constanța, L.S..
 
Întrucât acest formular AP 0.2 nu a fost întocmit în luna octombrie 2020 (lună în care UAT Horia a depășit termenul de depunere a dosarului cererii de plată tranșa I, CRFIR 2 Sud Est Constanța a procedat la rezilierea contractului de finanțare, în condițiile în care unitatea teritorială  administrativă nu a fost informată cu privire la ieşirea din termen, fapt ce i-a provocat acesteia un prejudiciu.
 
Facem precizarea ca obligaţia de informare a UAT despre orice incident care putea afecta functionalitatea contractului aparținea ofiţerului de proiect, în special, dar în principiu CRFIR 2 Constanţa.
 
Chiar dacă şi UAT avea obligaţii contractuale specifice, în mod real, este uşor de acceptat ca administraţia comunală nu cunoştea specificitatea unor astfel de chestiuni evident complicate. şi tocmai rolul de a fi îndrumat reprezintă raţiunea desemnării unui expert pe ftecare contract.
 
Din perspectiva logică, afirmăm, dar fără a face o acuză oficială oficială, că această manieră de lucru precum a inculpaţilor din cauză - după cum se va descrie în continuare - reprezenta o formă de control a activităţii pe fonduri europene, astfel că inculpaţii puteau într-o manieră indirectă să influenţeze finalizarea unui contract, ceea ce în mod inerent le acorda o influenţă informală dar reală asupra administraţiilor ce se aflau sub contracte cu fonduri europene.
 
Chiar dacă respectiva manieră de lucru nu face obiectul anchetei în cauză, evenimentele ce au urmat fac necesar a se emite această ipoteză, pentru că altfel nu poate fi explicată motivaţia faptelor ce fac obiectul prezentului rechizitoriu.
 
Pentru a acoperi culpa lor privind nerespectarea procedurii de notificare a U.A.T. Horia, în sensul că inculpatele nu i-au anunţat pe reprezentanţii comunei despre parcursul contractului, acestea au încercat într-o primă faza la determinarea unei alte persoane, respectiv pe directorul general adjunc L.DD să semneze în mod nelegal respectivul document, care „ar fi acoperit culpa evidentă creând aparenţa că notificarea ar fi existat la data și în condiţiile legal datorate“, potrivit rechizitoriului.

 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Despre AFIR
 
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) este o institutie subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR) având ca atribuție implementarea tehnică și financiară a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 ( PNDR 2020).
 
Agenția își desfășoară activitatea conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41 din 18 iunie 2014, privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( APDRP), aprobată prin Legea 43 din 17 martie 2015.
 
AFIR a preluat patrimoniul APDRP şi atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Programului SAPARD, precum și atribuțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013. Mai mult decât atât, AFIR va respecta criteriile de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenţei prin deciziile Comisiei Europene.
 
Agenţia a continuat efectuarea plăţilor pentru proiectele contractate prin SAPARD, iar până în decembrie 2013 a monitorizat toate proiectele care au fost finanţate prin acest Program pentru a se asigura că beneficiarii respectă clauzele asumate prin contractele de finanţare.
 
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) este formată din 13 direcţii specializate la nivel central și din 8 Centre Regionale și 41 de Oficii Judeţene. Atât Centrele regionale cât și Oficiile Județene sunt structuri fără personalitate juridică.
 
Principalele direcţii de investiţii reprezintă o continuare firească a Programului SAPARD, dar și a PNDR 2007 - 2013.
 
În concordanţă cu celelalte componente de investiţii se finanţează atât activităţile de diversificare economică, agroturism, conservarea patrimoniului natural, cultural şi arhitectural, cât şi renovarea satelor.
                                      
O altă prioritate de finanţare este Axa LEADER care are drept obiective încurajarea inovaţiei în sectorul agricol şi forestier, folosirea resurselor naturale şi culturale într-un mod raţional şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale.

Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale  2 Sud-Est Constanța este condus de Herda Constantin, director general adjunct.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UPDATE. Control judiciar revocat. Averea și interesele
Angajate ale Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa, trimise în judecată (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii