Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA. Senatorul Eugen Pîrvulescu, judecat în stare de libertate. Este acuzat că a fraudat concursul de la Serviciul Județean de Ambulanță

ro

04 Jan, 2022 14:46 1093 Marime text

 
  • Senatorul și-ar fi folosit influența pe care o avea pentru a favoriza numiți candidați  la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II în cadrul  Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.
  • Concursul nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului PÎRVULESCU EUGEN, senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
 


- folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
 

- divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.
 
 


În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană - președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.
 
 
 


De asemenea, inculpatul i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).
 



După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție.
 



Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
 
 


„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite DNA.




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii