Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:34 25 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA, mega dosar în Portul Constanţa Poliţişti de frontieră, lucrători vamali şi angajaţi ai Căpităniei, în faţa judecătorilor. Ce s-a decis ieri

ro

30 Mar, 2019 00:00 2683 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru data de 2 mai judecata în dosarul în care 15 persoane au fost deferite Justiţiei, între care poliţişti de frontieră, şase lucrători vamali şi patru lucrători în cadrul Căpităniei Portului Constanţa.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Ieri, instanţa a admis cererile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de trei dintre inculpaţi privind administrarea probei testimoniale cu doi martori, unul dintre ei având identitate protejată.
 
Totodată, instanţa a respinge cererea formulată privind administrarea probei testimoniale constând în audierea în calitate de martori a comandanţilor navelor Zim Monaco, Asiatic Jade, Shogun.
 
„Respinge cererile privind emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa pentru a comunica modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi existenţa unor eventuale protocoale încheiate cu Serviciul Român de Informaţii în legătură cu prezenta cauză. Respinge cererea formulată privind administrarea probei cu expertiză criminalistică a fotografiilor şi imaginilor video. Respinge cererile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa privind vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor audio-video“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Amintim că la momentul mediatizării cauzei, la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au informat că „în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în perioada 2015 - 2016, persoanele suspecte enumerate mai sus, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, au primit bunuri necuvenite de la căpitanii unor nave străine ce au acostat în portul Constanţa“.
 
„Bunurile accizabile, primite cu titlu de mită, au fost introduse în ţară de către funcţionarii respectivi prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, respectiv odată cu coborârea de la bordul navelor controlate, în condiţiile nedeclarării acestora la Biroul Vamal din Portul Constanţa. O parte dintre suspecţi, prezenţi la bordul navelor, deşi au asistat la actele de corupţie, nu au sesizat de îndată organele de urmărire penală cu privire la infracţiunile respective care s-au săvârşit chiar în prezenţa lor“, conform DNA.
 
Amintim că în luna octombrie 2016 procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au coordonat mai multe percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate în municipiul Constanţa, dintre care patru la sediile unor instituţii publice (Căpitănia Zonală Constanţa, Garda de Coastă, Vama şi Cabinetul Medico-Sanitar de Frontieră Constanţa şi Vaccinuri Internaţionale), iar restul la domiciliile unor persoane fizice (vameşi şi poliţişti de frontieră).
 
După câteva luni de anchetă, 15 persoane au fost deferite Justiţiei, între care poliţişti de frontieră, şase lucrători vamali şi patru lucrători în cadrul Căpităniei Portului Constanţa.
 
Concret, în faţa instanţei au fost trimişi următorii:
 
L.R., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia generală a vămilor
S.G. D., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română
S.A.-D., agent şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
B.G.-A., agent şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
C.M., agent şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
B.D., agent şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
M.M.-L., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
V.D., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română
A.S., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa -Autoritatea Navală Română
P.M., agent şef adjunct de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
D.T., agent şef adjunct de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă
C.E., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
AC.C., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
C.C.P., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română
AM.M., agent şef adjunct de poliţie de la Poliţia de frontieră - Garda de Coastă.
 
Condamnări şi achitări
 
La jumătatea lunii aprilie 2018, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea lui L.R., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia generală a vămilor, la doi ani de închisoare cu suspendare. Mai departe, S.G. D., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română, a luat doi ani de închisoare cu suspendare.
 
B.G.-A., agent-şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, acuzat de comiterea infracţiunii de omisiunea sesizării, a fost achitat.
 
S.A.-D., agent-şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, a luat doi ani de închisoare cu suspendare.
 
C.M., agent-şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, a fost condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare.
 
B.D., agent-şef principal de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, achitat.
 
M.M.-L., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, achitaat.
 
V.D., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română, achitat.
 
A.S., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
 
Faţă de P.M., agent-şef adjunct de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, s-a luat măsura renunţării la aplicarea pedepsei, pentru infracţiunea de omisiunea sesizării, şi a aplicării unui avertisment, în sensul că, datorită atitudinii sale procesuale, nu i s-a aplicat o pedeapsă, însă a fost atenţionat asupra conduitei sale viitoare.
 
Şi faţă de D.T., agent-şef adjunct de poliţie al Poliţiei de frontieră - Garda de Coastă, s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru infracţiunea de omisiunea sesizării. Acestuia i s-a aplicat un avertisment.
 
C.E., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a luat doi ani de închisoare cu suspendare.
 
AC.C., lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Direcţia Generală a Vămilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
 
C.C.P., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa - Autoritatea Navală Română, a fost condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare.
 
AM.M., agent-şef adjunct de poliţie de la Poliţia de frontieră - Garda de Coastă, a fost achitat.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii