Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanța, dosar cu un prejudiciu de 10 milioane euro. Tribunalul Constanța anunță ziua pronunțării (DOCUMENT)

ro

24 Sep, 2023 17:00 1742 Marime text
 
 
 
  • Potrivit DNA, „în perioada 2010 – 2012, cei cinci inculpați, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale (printre care și SC Remat Industri Colection SRL trimisă în judecată în prezenta cauză) nu ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le administrau operațiuni comerciale privind livrări și achiziții de deșeuri feroase precum și veniturile obținute din relațiile cu 180 de societăți“. 
  • „Acționând în această manieră, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA), inculpații ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 42.596.222 lei (aprox. 10 milioane euro la cursul din acea perioadă)“, conform DNA. 
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil. 
 
Final de cercetare judecătorească în dosarul 6500/118/2022 în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus – în septembrie 2022 - trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șase inculpați (printre care și o societate comercială), sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălarea banilor, comise în formă continuată ce ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 10 milioane euro.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, tribunalul se va pronunța în cauză la data de 19 octombrie 2023.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2010 – 2012, cei cinci inculpați, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale (printre care și SC Remat Industri Colection SRL trimisă în judecată în prezenta cauză) nu ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le administrau operațiuni comerciale privind livrări și achiziții de deșeuri feroase precum și veniturile obținute din relațiile cu 180 de societăți.
 
Acționând în această manieră, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA), inculpații ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 42.596.222 lei (aprox. 10 milioane euro la cursul din acea perioadă).
 
În aceeași perioadă, patru dintre inculpați, în baza unor documente (borderouri de achiziții fier vechi de la persoane fizice), întocmite fictiv, ar fi retras din conturile bancare ale societăților pe care le reprezentau suma totală de 194.571.469 lei, despre care cunoșteau că provine din săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.
 
Cei deferiți justiției sunt: Mihai Bogdănel, Iaşar Elvis, Stănescu Iulian Ardelean, Mihai Alexandru, Florea Valentin Sorinel și SC Remat Industri Colection SRL.
 
Asta în timp ce ANAF Constanța este parte vătămată/parte civilă.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Despre Remat Industri Colection SRL
 
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 24 septembrie 2023, SC Remat Industri Colection SRL are sediul social în Hârșova, este inactivă fiscal, a fost fondată în 2011 și se ocupă de comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor.
 
Asociat unic și administrator apare Valentin Sorinel Florea.
 
Potrivit Monitorului Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 311/28.I.2011, firma a fost fondată în baza cererii nr. 3019 din data 19.01.2011, de Mihai Alexandru, având sediul social în Hârșova, strada Constanței.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA, fără avocat la Tribunalul Constanța

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii