Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA, apel către CSM „Ne aflăm în situaţia în care procurorii sunt agresaţi prin acuzaţii foarte grave”

ro

30 Jan, 2017 16:30 1516 Marime text
DNA a lansat un apel în care le cere membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să aibă o reacție fermă față de atacurile fără precedent care îi țintesc pe procurorii anticorupție, atacuri declanșate de trusturi de presă partizane ale unor curente politice sau ale unor grupuri de interese de afaceri împreună cu persoane condamnate sau aflate în ancheta DNA.

În contextul în care se fac inclusiv afirmaţii foarte grave şi hazardate că dosarele sunt falsificate, procurorii DNA continuă să își facă datoria și să identifice aspectele penale, să strângă probe pentru a-i trage la răspundere pe cei care încalcă legea și pentru a le indisponibiliza bunurile dobândite ilegal.
 
Documentul atrage însă atenția că tot acest climat mediatic nu a fost și nu este unul care să favorizeze actul de justiție și, în lipsa unei reacții, riscă să submineze grav autoritatea judecătorească și să pună în discuție deontologia profesională a magistraților.
 
 
Iată textul integral al apelului:
 
„Față de atacurile mediatice îndreptate împotriva independenței justiției, în general, precum și a Direcției Naționale Anticorupție, în special, derulate prin intermediul unor canale mass-media și care sunt de natură a submina grav autoritatea judecătorească şi a pune în discuție deontologia profesională a magistraților.

Având în vedere că, inclusiv în raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare publicat în ianuarie 2017 se arată că «este nevoie în continuare să se consolideze aderarea la principiile cooperării loiale între instituții și la principiul respectării independenței sistemului judiciar, după cum se poate vedea din atacurile împotriva judecătorilor și procurorilor exprimate prin intermediul mass-mediei române, fiind necesare mecanisme mai puternice de contracarare a acestora».

Apreciem că, este nevoie de o reacție fermă și vă atașăm demersurile pe care le-a întreprins în acest sens Direcția Națională Anticorupție pe parcursul ultimului an (24 de sesizări privind apărarea independenței sistemului judiciar și informări trimise procurorului general al PICCJ).

Este fără precedent cum, trusturi de presă partizane unor curente politice sau unor grupuri de interese de afaceri, împreună cu persoane condamnate sau aflate în ancheta DNA, fac zilnic nenumărate declarații publice și comentarii, prin care procurorii DNA sunt înfierați, calomniați, li se dezvăluie aspecte din viața privată.

Tot acest climat mediatic nu a fost și nu este unul care să favorizeze actul de justiție, dar procurorii DNA îşi fac datoria, în ciuda acestui climat neprielnic, iar pentru a se apăra împotriva acestor atacuri, uzează de instrumentele legale care prevăd posibilitatea de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputației sau a independenței.

De aceea considerăm că necesitatea unor mecanisme mai puternice de contracarare este evidentă, în contextul în care se fac inclusiv afirmaţii foarte grave şi hazardate că dosarele sunt falsificate.

Ne aflăm în situaţia în care procurorii DNA sunt agresaţi prin acuzaţii foarte grave, profund ofensatoare și absurde în talk show – uri ale anumitor canale TV, site-uri de cancan sau ziare partizane unor curente şi grupuri de interese, aşa încât se poate vorbi de o presiune exercitată de persoanele cercetate asupra procurorilor și asupra DNA de natură a submina grav autoritatea judecătorească şi a pune în discuție deontologia profesională a magistraților.

Procurorii nu au posibilitatea de a-și face, în același mod, public, cunoscute punctele de vedere; nu au, din punct de vedere legal și deontologic, posibilitatea de a intra într-un astfel de dialog, astfel încât, se limitează la cadrul procesual legal, așa cum este și corect.
Având în vedere că, singura posibilitate legală este aceea de a ne adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputației sau a independenței, având în vedere calitatea dumneavoastră de membru al Consiliului Superior al Magistraturii vă aducem la cunoştinţă demersurile legale pe care le-am desfăşurat”
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii