Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 28 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT FOTO. Afacere cu droguri, eșuată. O femeie și un bărbat, prinși în flagrant după ce au schimbat 14 kg de canabis pe 21.000 de euro

ro

28 Oct, 2025 17:57 157 Marime text

La datele de 27 și 28 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au reținut doi inculpați, o femeie de 28 de ani și un bărbat de 34 de ani, cercetați pentru introducere în țară și trafic de droguri de risc.

Potrivit probatoriului, în cursul lunii octombrie 2025, aceștia au procurat 14 kilograme de canabis din Spania, pe care au introdus-o în România prin intermediul unei firme de curierat internațional. În seara de 27 octombrie, inculpata a preluat două colete cu droguri de la un punct de lucru al firmei de curierat și le-a transportat într-o locație din sectorul 1 al Bucureștiului, unde le-a predat inculpatului contra sumei de 21.000 de euro. Cei doi au fost prinși în flagrant imediat după tranzacție.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate: peste 305.000 lei și 16.500 euro, o pungă cu canabis, 70 de comprimate cu substanța activă alprazolam, un grinder, obiecte purtând urme de substanță, stickuri pentru criptomonede și alte mijloace de probă.


Oficial de la DIICOT

La datele de 27 și  28  octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați (o femeie și un bărbat), cu vârstele de 28 și 34  de ani, cercetați  pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2025, inculpații au procurat, din Spania, în scopul comercializării, cantitatea de 14  kilograme canabis, pe care au introdus-o în România prin intermediul unei firme de curierat internațional. 

În seara de 27 octombrie 2025,  inculpata a preluat, de la un punct de lucru al societății, două colete în care se afla drogul de risc și le-a transportat într-o locație situată în  sectorul 1 al municipiului București, unde le-a predat inculpatului contra sumei de 21.000 euro. Cei doi  au fost prinși în flagrant imediat după încheierea tranzacției.  


In urma perchezițiilor efectuate, au fost găsite și ridicate  sumele de peste 305.000 lei și 16.500 euro, o pungă conținând canabis, 70 comprimate cu substanța activă alprazolam (în diferite concentrații), un grinder, obiecte purtând urme de substanță,  stickuri pentru  securizarea criptomonedelor, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Sursa foto: DIICOT 


 Citește și: 

Știri ConstanțaUn bărbat de 34 de ani, depistat cu substanțe interzise la Cernavodă. Ce a declarat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii