DIICOT a reținut doi cetățeni din Bangladesh într-un dosar de trafic de persoane! Peste 20 de victime exploatate prin muncă forțată
DIICOT a reținut doi cetățeni din Bangladesh într-un dosar de trafic de persoane! Peste 20 de victime exploatate
11 Mar, 2026 13:54
ZIUA de Constanta
131
Marime text
131
Marime text

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au reținut doi cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 34 și 35 de ani, acuzați că ar fi făcut parte dintr-o grupare de criminalitate organizată care aducea cetățeni asiatici în România și îi exploata prin muncă forțată.
Până în prezent, anchetatorii au identificat peste 20 de victime, obligate să muncească fără zile libere și cărora li se rețineau sume importante din salariu sub diverse pretexte.
Iată coomunicatul din partea DIICOT:
Urmare a comunicatului de presă nr.1 din data de 10.03.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 10 martie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 34 și 35 de ani, cetățeni ai statului Bangladesh, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane, supunere la muncă forțată, lovirea sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, acces fără drept la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și transferul neautorizat de date informatice.
De asemenea, cercetările sunt continuate cu privire la alți doi suspecți, un bărbat și o femeie, care se sustrag urmăririi penale, precum și cu privire la un suspect, care în prezent se află pe teritoriul statului Bangladesh.
În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de ieri au fost găsite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Până în prezent au fost identificate un număr de peste douăzeci de victime, investigațiile fiind continuate pentru identificarea altor persoane aduse pe teritoriul României de către gruparea de criminalitate organizată și exploatate în interesul financiar al acesteia.
Din probele administrate a reieșit și faptul că, inculpații, împreună cu ceilalți ai membri ai grupării, au conceput un plan prin care să mențină victimele într-o stare de teroare permanentă, astfel încât acestea să nu protesteze la condițiile inumane la care erau supuse.
Programul de lucru al persoanelor vătămate a fost, fără excepție, de 7 zile din 7, fără zile libere, ziua de lucru depășind întotdeauna 8 ore, iar salariul condiționat și niciodată primit în întregime. Astfel, se rețineau din salariu, nu la alegerea persoanelor în cauză, cazarea și masa, apoi diverse sume reprezentând impozite și comisioane care nu au fost vreodată prevăzute de dispozițiile legale. Impozitele erau constituite din procentaje și sume fixe, inclusiv un impozit de 21%. Ulterior erau reținute și alte „taxe”: pentru aplicația de livrator 1000 lei și pentru mijlocul de transport (bicicletă etc) cel puțin 1000 lei. De asemenea, din cercetări a reieșit că mâncarea pe care o primeau victimele, contra cost, consta din produsele expirate și care nu mai puteau fi vândute în magazinul liderului grupării de criminalitate organizată.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Percheziții DIICOT la 4 persoane din Bangladesh și una din România, care ar fi pus la muncă cetățeni asiatici fără forme legale! Ce spun procurorii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


