Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:04 28 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum s-a luptat Arhiepiscopia Tomisului pentru a salva un important lăcaș de cult din Constanța. Avem motivarea!

ro

14 Jun, 2021 00:00 1467 Marime text

 
  • Magistrații Tribunalului Constanța au motivat hotărârea prin care s-a respins apelul Arhiepiscopiei Tomisului împotriva deciziei privind aprobarea desființării „lucrărilor de construcții realizate ilegal“ la Așezământul Monahal Sfânta Treime, din Constanța.
  • Pe parcursul judecării apelului, instituția clericală s-a plâns de faptul că nu găsește specialiștii care să întocmească documentația pentru intrarea în legalitate.
  • Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au susținut, printre altele, că, deși autoritățile le-au promis sprijinul pentru obținerea actelor pentru construcție, „aceste promisiuni au rămas la acest stadiu“.
  • „Apelanta (nr., Arhiepiscopia Tomisului) a învederat că are toate disponibilitatea de a face în continuare demersuri pentru a obține autorizația de construire, care însă necesită o documentația complexă, care este dificil de realizat în contextul pandemic, mai ales în lipsa resurselor financiare“.
  • Arhiepiscopia Tomisului, cârmuită de ÎPS Teodosie, este la un pas să piardă Așezământul Monahal Sfânta Treime, din Constanța!

Instanța de judecată s-a pronunțat definitiv în sensul desființării „lucrărilor de construcții realizate ilegal“ la schitul de călugări din apropierea Autostrăzii A4, iar, pe parcursul judecării apelului declarat de Arhiepiscopie împotriva deciziei inițiale, instituția clericală s-a plâns de faptul că nu găsește specialiștii care să întocmească documentația pentru intrarea în legalitate.

Mai  mult decât atât, potrivit Hotărârii nr. 799/2021 a Tribunalului Constanța, în pledoaria pentru salvarea schitului, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au susținut, printre altele, că, deși autoritățile le-au promis sprijinul pentru obținerea actelor pentru construcție, „aceste promisiuni au rămas la acest stadiu“.

„Apelanta (nr., Arhiepiscopia Tomisului) a învederat că are toate disponibilitatea de a face în continuare demersuri pentru a obține autorizația de construire, care însă necesită o documentația complexă, care este dificil de realizat în contextul pandemic, mai ales în lipsa resurselor financiare“, se mai arată în Hotărârea nr. 799/2021, citată pe Jurindex.

Teren proprietatea Arhiepiscopiei

Magistrații Tribunalului Constanța au motivat hotărârea prin care au decis respingerea apelului declarat de Arhiepiscopia Tomisului împotriva deciziei Judecătoriei Constanța de a aproba desființarea „lucrărilor de construcții realizate ilegal“ la Așezământul Monahal Sfânta Treime, din Constanța.

Se arată în Hotărârea nr. 799/2021 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex, că, în susținerea apelului, Arhiepiscopia Tomisului a precizat că „prin desființarea acestui lăcaș, construit pe un teren proprietatea Arhiepiscopiei, care se află în plin câmp și nu în centrul Constanței și care nu afectează proprietatea nimănui, apreciază apelanta că este încălcat dreptul la liberate religioasă al enoriașilor“.

Hotărârea a fost pronunțată în dosarul civil nr. 20441/212/2018, în care Primarul Municipiului Constanța este reclamant, iar Arhiepiscopia Tomisului are rolul de pârât, obiectul cauzei fiind „autorizare desființare lucrări“.

Inițial, așa cum arătam în edițiile anterioare, Judecătoria Constanța a admis solicitarea formulată de Primarul Municipiului Constanța și a decis autorizarea desființării lucrărilor.

Ulterior, prin decizia nr. 799/2021, completul format din magistrații Delia Gherasim, Adrian Neagu și Aurora Coadă a respins apelul declarat de Arhiepiscopia Tomisului.

Promisiuni pentru obținerea actelor

În motivarea Hotărârii nr. 799/2021, Tribunalul Constanța a arătat următoarele: „în cuprinsul motivelor de apel se arată de către apelantă (nr., Arhiepiscopia Tomisului) că lucrările de construcție realizate au fost aferente unui lăcaș de cult, deservind unui scop social corelativ cu dreptul constituțional privind libertatea religioasă, unde vin săptămânal credincioși ortodocși la slujbele religioase“.

În continuare, Arhiepiscopia Tomisului a mai precizat, în susținerea cauzei sale, „că, deși a făcut numeroase demersuri la autorități, care le-au promis sprijinul în ceea ce privește obținerea actelor pentru construcție, aceste promisiuni au rămas la acest stadiu“.

„Având în vedere situația mai mult decât delicată creată de pandemie, demersurile realizate pentru obținerea autorizației sunt îngreunate, chiar stopate. A fost pusă în situația de a nu găsi persoane de specialitate care să întocmească documentația și să obțină avizele necesare intrării în legalitate. Prin aspectele expuse, apelanta consideră că probează buna sa credință și dorința de a avea lăcașul de cult“, potrivit www.rolii.ro.

Astfel cum am precizat anterior, judecătorii Tribunalului Constanța au decis însă respingerea apelului declarat de Arhiepiscopia Tomisului.

Ce au spus judecătorii Tribunalului

În motivarea acestei decizii, judecătorii au arătat următoarele:

„Trebuie menționat faptul că se observă efectuarea de către partea apelantă a demersurilor pentru intrarea în legalitate, însă este de consemnat faptul că, imediat după intrarea în patrimoniul apelantei, prin donație, a terenului extravilan agricol pe care s-a ridicat construcția, apelanta pârâtă a decis înființarea lăcașului de cult, potrivit Deciziei nr. 769/2013 emise de Arhiepiscopia Tomisului (...). Această decizie a fost dusă la îndeplinire, însă, fără ca partea apelantă să efectueze demersurile inițiale pentru obținerea documentației care i-ar fi permis realizarea lucrărilor de construire“.

„Se mai constată că abia la data de 31.08.2018 (după ce i-a fost comunicată acțiunea introductivă de instanță), (...), apelanta pârâtă a solicitat autorităților publice eliberarea certificatului de urbanism în vederea construirii schitului de călugări «Sfânta Treime» pentru intrarea în legalitate. Cererea acesteia însă nu a fost aprobată, consemnându-se faptul că certificatul de urbanism nu poate fi utilizat în scopul menționat întrucât nu se încadrează în reglementările aprobate, observându-se restricțiile provizorii menționate (se interzice temporar, până la aprobarea studiilor de fazabilitate, realizarea oricăror construcții definitive pe traseele viitoarelor artere rutiere și feroviare; se interzice temporar, până la elaborarea SDTLMC, autorizarea oricărei construcții definitive în zonele rezervate unor dezvoltări urbanistice precum și în zona propusă pentru plantare – centura verde)“, au mai arătat judecătorii instanței de apel.

„Se observă astfel că, chiar și în urma demersurilor târzii ale apelantei, posibile inclusiv cu concursul părții reclamante și a primei instanței, nu se poate realiza intrarea în legalitate a părții apelante cu privire la edificarea construcției pentru care a fost sancționată contravențional“, potrivit www.rolii.ro.

Un nou dosar pentru schitul Sfânta Treime

Facem precizarea că, la acest moment, în paralel cu decizia luată de Tribunalul Constnața, Judecătoria Constanța va analiza la data de 7 iulie 2021 o nouă cerere formulată în instanță de Arhiepiscopia Tomisului, pentru intrarea în legalitate a Așezământului Monahal Sfânta Treime din Constanța.

Discuțiile se vor purta în cadrul dosarului civil cu numărul 9804/212/2021, deschis de Arhiepiscopia Tomisului.

Indiferent care va fi decizia Judecătoriei Constanța în acest nou dosar, ea va putea fi atacată la instanța superioară.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
 Lovitură grea în instanță! Arhiepiscopia Tomisului trebuie să desființeze „lucrările de construcții realizate ilegal“ la un important lăcaș de cult

Ti-a placut articolul?

Comentarii