Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:22 02 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM- „Funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă activitate publică sau privată”

ro

02 Dec, 2025 13:38 96 Marime text






Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) reamintește că drepturile, obligațiile, incompatibilitățile și interdicțiile profesiei de judecător și procuror sunt stabilite strict prin Legea nr. 303/2022, tocmai pentru a proteja independența și imparțialitatea justiției.

Potrivit CSM, statutul magistraților ține cont de responsabilitatea și complexitatea funcției în societate, precum și de numeroasele incompatibilități impuse prin lege.


„Funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă activitate publică sau privată, cu excepția celei didactice din învățământul superior sau la INM şi SNG. Magistrații nu sunt demnitari și au interdicții ferme privind activitățile comerciale sau rolurile de conducere în societăți ori instituții financiare, pe care nu le pot desfășura în nicio circumstanță.

De asemenea, nu pot face parte din partide politice, nu pot participa la activități politice și nu pot comenta public cauze aflate pe rol. Le este interzis să ofere consultații juridice în probleme litigioase, indiferent de instanța sau parchetul la care funcționează.

În schimb, pot contribui în spațiul public prin articole și studii de specialitate, lucrări literare sau științifice și pot participa la emisiuni fără caracter politic. De asemenea, își pot exprima opiniile profesionale privind politicile publice și inițiativele legislative în domeniul justiției, fără caracter politic.”, precizează CSM.



Citește și
Decizia CSM Judecătoarea Izabela Stoian, delegată în funcția de președinte al Tribunalului Tulcea!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii