Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 14 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local Constanța a majorat cu 300% impozitul pe o clădire ce aparține societății cooperative Federalcoop. Se cere anularea hotărârii la Tribunalul Constanța

ro

14 Aug, 2026 17:00 157 Marime text

 
  • În ultima ședință ordinară a anului trecut, Consiliul Local al Municipiului Constanța a adoptat HCL nr. 440/23.12.2025 prin care a majorat cu 300% impozitul pe o clădire de pe bulevardul Tomis nr. 63, deținută parțial de Federalcoop Constanța Societate Cooperativă de Consum
  • Nouă luni mai târziu, pe 13 august a.c., Tribunalul Constanța înregistra dosarul 5082/118/2026 în care HCL-ul amintit este atacat de Federalcoop, societatea cerând anularea actului administrativ
 
În ultima ședință ordinară a anului trecut, Consiliul Local al Municipiului Constanța a adoptat HCL nr. 440/23.12.2025 prin care a majorat cu 300% impozitul pe o clădire de pe bulevardul Tomis nr. 63, deținută parțial de Federalcoop Constanța Societate Cooperativă de Consum.
 
Nouă luni mai târziu, pe 13 august a.c., Tribunalul Constanța înregistra dosarul 5082/118/2026 în care HCL-ul amintit este atacat de Federalcoop, societatea cerând anularea actului administrativ.
 
După cum se arată pe Portal Just, instanța de fond încă nu a stabilit un termen de judecată în procesul dintre reclamant și pârâtul Consiliul Local Constanța.


 
Motivul majorării impozitării
 
După cum se arată în hotărâre, majorarea cu 300% a impozitului s-a realizat în urma constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.
 
Imobilul de pe bulevardul Tomis nr. 63 prezintă spații care se află în proprietatea Federalcoop, dar și în proprietatea unor persoane fizice, după cum urmează:
  • Subsolul (parțial), etajele 1, 2, 3 și mansarda aflate în proprietatea Federalcoop Societate Cooperativă de Consum Constanța
  • Subsolul (parțial), demisolul și parterul aflate în proprietatea persoanelor fizice
 

În HCL se arată că măsura majorării încetează la data ieșirii clădirii din categoria celor neîngrijite, în baza procesului-verbal de conformitate întocmit ca urmare a verificărilor polițiștilor locali.
 
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
  • 20 pentru
  • 4 împotrivă
  • 2 abțineri
 
Despre Federalcoop Societate Cooperativă de Consum
 
Conform termene.ro, societatea a fost fondată în 2005, are ca obiect de activitate „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun” și are sediul social pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 194, Constanța.
 
Federalcoop a înregistrat în anul 2025 o cifră de afaceri de peste 1,9 milioane lei, profit egal cu 14.894 lei, datorii de peste 500.000 lei și 21 de salariați.
 

Acționarii firmei sunt mai multe societăți cooperative Consumcoop din Negru Vodă, Tuzla, Medgidia, Ovidiu sau Mangalia și Societatea Cooperativă de Consum Tomis.
 
Administratorii sunt Custara Cristina, Frîncu Aurelia, Popescu Doina, Pricop Victor și Tudorică Olga-Elena.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Federalcoop Constanța, la judecată cu Oficiul Registrului Comerțului. Despre ce este vorba 

Ti-a placut articolul?

Comentarii