Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:03 07 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt și ce salarii vor avea! Au fost aleși cei șase asistenți ai judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța

ro

07 Jan, 2021 00:00 1528 Marime text
  • Cele șase persoane ce au devenit proaspeții experți din cadrul Curții de Apel provin din Baroul Constanța, din mediul juridic, ori sunt chiar foști funcționari publici.
  • Aceștia vor fi plătiți, potrivit CSM, cu 62 de lei/oră, urmând să lucreze maxim opt ore pe zi. Dacă luna are 20 de zile lucrătoare, suma ajunge la 9.920 de lei pe lună.
  • Cei șase asistenți sunt licențiați în Drept și au fost aleși în urma unui interviu, în cadrul unui program pilot implementat de CSM.

Curtea de Apel Constanța a publicat numele celor șase asistenți ai judecătorilor din instanță, care vor intra alături de completurile de judecată, la soluționarea dosarelor, sprijinind munca magistraților, dar și pe a grefierilor.

Cei șase au fost aleși în cadrul unui proiect pilot implementat de Consiliul Superior al Magistraturii ce vizează, printre altele, reducerea duratei proceselor și îmbunătățirea activității instanțelor de judecată.

În Constanța, cele șase persoane ce au devenit proaspeții experți din cadrul Curții de Apel provin din Baroul Constanța, din mediul juridic, ori sunt chiar foști funcționari publici.
 

Numele experților

Conform informațiilor oficiale publicate de Curtea de Apel Constanța, este vorba despre Anda Penciu (avocat în cadrul Baroului Constanța), Georgiana Isac (ce a deținut inclusiv postul de funcționar public în Consiliul Local Mangalia), Cristian Mușat (mediator din Constanța), Irina Pîslaru (candidat la Institutul Național al Magistraturii în diferiți ani), Miruna Valeria Beșliu și Iulia Popa.

Cei șase constănțeni au fost aleși de o comisie constituită la nivelul Consiliului Superior al Magistrații pentru Curtea de Apel Constanța.

Printre criteriile de admitere la concurs se număra faptul că trebuie să fie licențiați în Drept, dar și faptul că trebuie să aibă cunoștințe de tehnoredactare documente și de folosire a instrumentelor Microsoft Office, de navigare pe internet și de utilizare a mijloacelor tehnice de comunicare la distanță.

După verificarea dosarelor candidaților, aceștia au susținut un interviu în fața comisiei de evaluare.

Interviul a inclus și redactarea unui document, pe baza unui subiect, care este conceput sub forma unui exercițiu practic.
 

Ce complete vor însoți

În documentul oficial semnat de judecătorul Marius Cristian Epure, președintele Curții de Apel Constanța, se arată că „se repartizează ca asistenți ai judecătorilor ce constituie completul de judecată, experții selecționați de către Consiliul Superior al Magistraturii și repartizați Curții de Apel Constanța“.


Experții au fost repartizați la completuri de judecată înființate în cadrul Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel.

Potrivit documentului citat, expertul Anda Penciu a fost desemnat asistent pentru completurile C1A – stadiu procesual apel, format din judecătorii Andreea Ianca și Virgil Marius Ungureanu și, respectiv, C1A minori – stadiu procesual apel, format din judecătorii Andreea Ianca și Virgil Marius Ungureanu.

În continuare, expertul Georgiana Isac a devenit asistent al completului C2A – stadiu procesual apel, format din judecătorii Georgiana Anghel Tudor și Raluca Georgeta Ceaușu, dar și al completului C2A minori – stadiu procesual apel, format din judecătorii Georgiana Anghel Tudor și Raluca Georgeta Ceaușu.

Expertul Cristian Mușat a fost desemnat asistent pentru completurile C4A – stadiu procesual apel, format din judecătorii Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă și, respectiv, C4A minori – stadiu procesual apel, format din judecătorii Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă.

Totodată, expertul Irina Pîslaru va fi asistent al completurilor C5A – stadiul procesual apel, format din judecătorii Valentina Boboc și Iulia Cezara Suciu și, respectiv, C5A minori – stadiu procesual apel, format din judecătorii Valentin Boboc și Iulia Cezara Suciu.

La rândul său, expertul Miruna Valeria Beșliu a fost desemnată pentru completul C1 contestații, formată din judecătorii Valentina Boboc și Iulia Cezara Suciu, dar și pentru completul C2 contestații, format din magistrații Ciprian Coadă și Marius Damian Mitea.

În final, expertul Iulia Popa va fi asistent al completului C4 contestații, format din magistrații Georgiana Anghel Tudor și Raluca Georgeta Ceaușu și al completului C5 contestații, format din judecătorii Andreea Ianca și Marius Virgil Ungureanu.
 

Ce salariu vor avea

Proiectul implementat de CSM se intitulează „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanțe judecătorești «Cod SIPOCA/My SMIS 715/129513 » - beneficiar Consiliul Superior al Magistraturii“.

Se mai arată în datele oficiale puse la dispoziție de CSM că, prin acest proiect, forumul suprem al magistraților „își propune dezvoltarea și implementarea unor instrumente standard de management integrat, axate pe trei componente, respectiv management organizațional, volum optim de activitate și resurse umane, care vor fi introduse la nivelul instanțelor judecătorești, în scopul îmbunătățirii practicilor manageriale și asigurării predictibilității în luarea deciziilor“.

Potrivit informațiilor oficiale, „asistentul de judecător se va alătura, în cadrul exercițiului pilot, echipei formate din judecător și grefierul de ședință, cu scopul de a sprijini activitatea judecătorului, dar și a grefierului, prin preluarea unor sarcini de documentare, sinteză și redactare“.

Experții vor fi plătiți, potrivit CSM, cu 62 de lei pe oră, „buget ce cuprinde taxele și contribuțiile datorate atât de angajat, cât și de angajator“.

Aceștia vor lucra un maxim de opt ore pe zi, ceea ce înseamnă 496 de lei/zi, dacă luna are 20 de zile lucrătoare, suma ajunge la 9.920 de lei pe lună.

Experții își vor desfășura activitatea începând cu data încheierii contractului individual de muncă, pe durată determinată, până la finalizarea implementării proiectului, respectiv 21 de luni, cu posibilitatea prelungirii.


Citește și:

ISJ Constanța scoate la concurs 40 de locuri în corpul naţional de experţi în management educaţional. Adică viitori directori
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii