Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Certificatul verde, contestat în trei dosare, la Curtea de Apel Constanța!

ro

01 Jan, 2022 00:00 1597 Marime text
  • Recent, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, a fost înregistrat dosarul cu indicativul 917/33/2021.
  • Magistrații Curții de Apel Cluj au admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și au trimis dosarul la Curtea de Apel Constanța.
  • Pe 12 ianuarie 2022 vor fi analizate trei dosare în care este contestat Certificatul verde ce atestă vaccinarea anti-Covid.
 
Curtea de Apel Constanța este chemată să anuleze Certificatul verde care atestă vaccinarea anti-Covid, dar și celelalte măsuri pentru prevenirea răspândirii Covid-19, luate mai ales față de persoanele nevaccinate.
 
Concret, este vorba despre cel puțin trei dosare, înregistrate la diferite instanțe din țară, dar care au ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, în urma declinării competenței de soluționare.
 
Astfel, recent, pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, a fost înregistrat dosarul cu indicativul 917/33/2021, în care au fost dați în judecată Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Juridică, Departamentul pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, dar și Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
 
Reclamanți sunt Gabriela Ștefania Nuț, Maria Nuț, dar și Asociația Daria Constanța.
 
Dosarul a ajuns la Constanța după ce Curtea de Apel Cluj și-a declinat competența de soluționare, după ce a admis excepția necompetenței teritoriale.
 
În Hotărârea nr. 332/2021 a Curții de Apel Cluj, document citat pe Jurindex, se arată că reclamanții au solicitat, printre altele, ca instanța „să constate cadrul discriminator a HG 1130/2021, să se constate încălcarea Constituției României la emiterea HG nr. 1130/2021 și a HG nr. 1.090/2021, HG nr. 1161/2021, precum și să constate încălcarea Legii privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal“.
 
Nulitate absolută
 
Totodată, s-a mai cerut „să se constate nulitatea absolută a Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 1013 din 22 octombrie 2021“, potrivit documentului citat pe www.rolii.ro.
 
Reclamanții au solicitat și „să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 962 din 7 octombrie 2021“.
 
De asemenea, s-a mai cerut „să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 80/2021 adoptată în data de 06 octombrie 2021“, „să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 91/2021 adoptată în data de 22 octombrie 2021“.
 
În aceeași cerere, reclamanții au solicitat și „să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii nr. 1.161/25.10.2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 25 octombrie 2021“.
 
Nu în ultimul rând, s-a mai cerut „să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 94/2021“, precum și „să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptată în data de 25 octombrie 2021“.
 
Magistrații Curții de Apel Cluj au admis însă excepția necompetenței teritoriale a instanței și au trimis dosarul la Curtea de Apel Constanța.
 
Aceeași zi, același complet
 
De altfel, acesta nu este singurul dosar în care a fost contestat Certificatul verde care a fost trimis de la Curtea de Apel Cluj la cea din Constanța, privind aceleași părți.
 
La data de 16 decembrie 2021, magistrații Curții de Apel Constanța, în completul C9 Fond al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței, prezidat de magistratul Ecaterina Grigore, a decis să conexeze dosarul 808/33/2021, cu aceleași părți ca cele din cauza 917/33/2021, la dosarul 6973/2/2021.
 
În această cauză, era, de asemenea, contestat Certificatul verde ce atestă vaccinarea anti-Covid, reclamanți fiind avocații Gheorghe Gabriel Cacescu (Baroul Iași), Iulia Adalmina Medeleanu (Baroul Vaslui), Gabriela Ștefania Nuț, Gabriela Magdalena Sfichi (Baroul Iași), dar și Maria Nuț.
 
Astfel, cele două dosare, 808/33/2021 și, respectiv, 6973/2/2021, vor fi analizate la data de 12 ianuarie 2022, de completul C10 Fond, prezidat de magistratul Livia Augustina Nistor.
 
În acceași zi, același complet va analiza și noul caz trimis de Curtea de Apel Cluj.
 
Cu alte cuvinte, soarta Certificatului verde anti-Covid se decide în aceeași zi, pe 12 ianuarie 2022, la Curtea de Apel Constanța.
 
Oricare va fi decizia pe care o va pronunța Curtea de Apel Constanța, aceasta va putea fi atacată de părțile nemulțumite în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
Sursa documentare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Prin procedura urgentă
La Constanța, se judecă anularea Certificatului Verde!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii