Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce viteză avea camionul! Tragedie în Lazu! Șofer profesionist condamnat definitiv – „A dat dovadă de neatenție și apreciere eronată a situației concrete în trafic“

ro

23 Mar, 2023 00:00 1859 Marime text
  • Potrivit raportului de expertiză, accidentul a fost produs din cauza nerespectării de către conducătorul auto a priorităţii pietonului angajat pe o trecere pentru pietoni, semnalizată corespunzător, coroborată cu depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul respectiv de drum.  
  • În ceea ce priveşte nivelul de gravitate a faptei săvârşite, având în vedere că inculpatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi faptul că vehiculul condus de acesta corespundea din punct de vedere tehnic, instanţa îl va evalua ca fiind situat între mic şi mediu, acest aspect urmând a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei ce va fi stabilită pentru inculpat.
  • Ţinând seama de persoana sa (vârsta şi gradul de educaţie, de faptul că este integrat social, precum şi de atitudinea procesuală), instanţa apreciază că pentru realizarea scopului educativ preventiv al pedepsei şi reinserţiei sociale  a inculpatului, se poate aplica o pedeapsă orientată către nivelul minim prevăzut de textul incriminator.
 
Sentință definitivă în cazul unei tragedii rutiere înregistrată în noiembrie 2020 pe DN 39, în localitatea Lazu, dinspre autostrada A4 către municipiul Constanța.
 
În actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 23.11.2020, în jurul orelor 18:04, inculpatul a condus autoutilitara marca DAF, pe DN 39, în Lazu, dinspre autostrada A4 către municipiul Constanța. În momentul în care a ajuns la marcajul pietonal din dreptul stației de carburanți Rompetrol, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat un bărbat, care s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal din partea stângă a conducătorului auto, provocând decesul acestuia.
 
Miercuri, 22 martie 2023, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au menținut decizia Judecătoriei Constanța, instanță care l-a condamnat pe inculpat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Totodată, în cauză au fost acordate despăgubiri în valoare totală aproximativă de 120.000 de euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.
 
De menționat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar prin concluziile raportului de expertiză s-au stabilit, printre altele, că momentul apariției stării de pericol a fost când pietonul a pătruns pe spatiul carosabil al autotutilitarei și că accidentul a fost produs din cauza nerespectării de către conducătorul auto a priorităţii pietonului angajat pe o trecere pentru pietoni, semnalizată corespunzător, coroborată cu depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul respectiv de drum. 
 
„Accidentul putea fi evitat de conducătorul autoturismului, daca ar fi fost atent și ar fi adaptat viteza de deplasare, astfel încât să poată da prioritate pietonului angajat în traversare pe marcaj“, se mai arată în raport.
 
De precizat că la fata locului au fost prezenti reprezentanți ai I.S.C.T.R, care au stabilit, în urma descărcării datelor din aparatul tahograf al autoutilitarei, faptul că aceasta se deplasa cu viteza de aproximativ 67 km/h în premomentul impactului.
 
„Prin acţiunea sa, inculpatul a dat dovadă de neatenție și apreciere eronată a situației concrete în trafic, a depaşit viteza maximă admisă și nu a acordat prioritate de trecere, nesocotind dispozițiile. (...) inculpatul, a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care nu le-a contestat“, potrivit motivării magistraților.
 
În ceea ce priveşte nivelul de gravitate a faptei săvârşite, având în vedere că inculpatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi faptul că vehiculul condus de acesta corespundea din punct de vedere tehnic, instanţa îl va evalua ca fiind situat între mic şi mediu, acest aspect urmând a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei ce va fi stabilită pentru inculpat.
 
Ţinând seama de persoana sa (vârsta şi gradul de educaţie, de faptul că este integrat social, precum şi de atitudinea procesuală), instanţa apreciază că pentru realizarea scopului educativ preventiv al pedepsei şi reinserţiei sociale  a inculpatului, se poate aplica o pedeapsă orientată către nivelul minim prevăzut de textul incriminator.
 
Reţinând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. şi 2 cod penal, instanţa, în procesul de individualizare a pedepsei se va orienta către pedeapsa închisorii, ce urmează a fi suspendată sub supraveghere, având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cât şi necesitatea verificării stricte a conduitei inculpatului pentru a se obţine scopul urmărit prin aplicarea pedepsei, respectiv acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi de corectare a conduitei sale.
 
Prin urmare, instanţa urmează a-l condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.
 
În cauză au fost acordate despăgubiri în valoare totală aproximativă de 120.000 de euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
Sursă: portal instanțe de judecată și rejust.ro
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Accident în drum spre vacanță!
Două tinere au murit pe drumul ce leagă Tulcea de Constanța! Sentință definitivă


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii