Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR discută astăzi sesizările USR privind numirile lui Bogdan Licu și Iuliana Scântei ca magistrați

ro

18 May, 2022 08:10 992 Marime text


Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, 18 mai, sesizările USR cu privire la numirile lui Bogdan Licu şi Iuliana Scântei în funcţiile de judecător la CCR.

Constituţia prevede, la art. 143, că judecătorii CCR trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior., însă USR este de părere că propunerea PSD nu îndeplinește criteriul constituțional al pregătirii juridice superioare. 

Prin nedepunerea diplomei de licenţă la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale cu privire la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii ca judecător la CCR, mai precizează sursa citată. 
 

„La rândul său, Camera Deputaţilor nu a analizat documentele oficiale care să ateste îndeplinirea de către candidat a condiţiilor de numire, încălcându-se astfel dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, menţionează USR.


Clarificarea situaţiei studiilor juridice ale candidatului Bogdan Licu este cu atât mai importantă cu cât au apărut în spaţiul public mari dubii cu privire la existenţa vreunei diplome eliberate pe numele acestuia, afirmă USR.
 

„Totodată, din actele prezentate de candidat - CV şi adeverinţă privind vechimea în muncă - a fost imposibil de analizat, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă Bogdan Licu îndeplineşte o altă condiţie esenţială pentru un judecător CCR, şi anume înalta competenţă profesională. Înalta competenţă profesională se dovedeşte prin rezultate profesionale de excepţie, materializate în titluri ştiinţifice, cărţi şi studii publicate, participări la reuniuni ştiinţifice de înaltă ţinută, titluri academice", afirmă sursa citată.


Totodată, USR atrage atenţia Curţii Constituţionale că au fost încălcate prevederile regulamentare prin votul „la pachet" exprimat în Comisia juridică, cu prilejul audierii candidaţilor.
 

„În acest sens, a fost imposibil de exprimat o opinie cu privire la un aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare candidat în parte, dezbaterea privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie devenind astfel una iluzorie, iar votul a fost doar unul formal, deşi Comisia avea atribuţii expres prevăzute privind analiza fiecărui candidat în parte", se arată în sesizarea depusă de USR.


USR a depus la Curtea Constituţională şi o sesizare asupra Hotărârii Senatului 81/2022 prin care Iuliana Scântei a fost numită judecător la CCR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii