Camătă și jocuri de noroc ilegale. DIICOT Pitești face percheziții!
Camătă și jocuri de noroc ilegale. DIICOT Pitești face percheziții!
260
Marime text

Azi,10 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară în județul Argeș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Potrivit DIICOT, din probele administrate a reieșit că, pe baza pe baza încrederii reciproce derivate din relațiile de familie și de prietenie, în luna februarie 2025, pe raza județului Argeș, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante beneficii materiale din organizarea și participarea la jocuri de noroc fără autorizație.
Astfel, unul dintre suspecți, în calitate de lider, a avut rolul de a pune la dispoziția membrilor grupării clădirea unde funcționează un hotel, locație pe care o administrează în fapt, și unde se desfășoară jocurile de noroc, context în care i-a ajutat pe ceilalți membri să acorde sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care au perceput dobândă, ca îndeletnicire.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.De asemenea, din actele de urmărire penală a mai rezultat că în luna februarie 2025, la gruparea de criminalitate organizată a aderat, sub forma sprijinirii, un alt suspect (ofițer de poliție cu funcție de comandă), care în virtutea funcției deținute ar fi înlesnit activitatea infracțională desfășurată de membrii grupării și le-ar fi asigurat protecție.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.- mai transmite sursa citată.
Citește și
VIDEO Descinderi de amploare în țară! 88 de percheziții în cadrul Operațiunii „JUPITER 4”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


