Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:19 16 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat din Tulcea, transferat în Belgia. Curtea de Apel Constanţa a emis mandatul european de arestare, pentru proxenetism

ro

24 May, 2019 00:00 759 Marime text
La Curtea de Apel Constanţa, în şedinţa din data de 21 mai 2019, s-a luat act de consimţământul persoanei solicitate P.S., domiciliată în Tulcea, la predare. S-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. 2019/001 emis la data de 29.04.2019 de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă Antwerpen - Belgia privind persoana solicitată P.S., cu respectarea principiului specialităţii prev. de art.115 din Legea nr.302/2004, republicată.
 
La data de 8 mai 2019, cu adresa nr. 302/II/5/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat, în temeiul art.102 alin.1 din Legea nr.302/2004, documentele privind persoana solicitată P.S., cu punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 2019/001 emis la data de 29.04.2019 de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă Antwerpen - Belgia. La data de 13 mai 2019 a fost înaintat Curţii de Apel Constanţa mandatul de european de arestare emis de autorităţile din Belgia privind persoana solicitată P.S. Astfel, autoritatea judiciară solicitantă a înaintat, ca instrument de asistenţă şi cooperare judiciară, mandatul european de arestare anterior menţionat, ce conţine toate datele prevăzute de Legea nr.302/2004, modificată şi republicată, mandatul de arestare preventivă fiind tradus în limba română.
 
Autorităţile judiciare belgiene au reţinut că, în perioada 09.02.2018 - 03.04.2019, numitul P.S. a recrutat şi transportat în Antwerp, Belgia, mai multe tinere, printre care şi numita D.P.A., în vederea practicării prostituţiei, ocazie cu care a obţinut de la acestea diferite foloase materiale.
S-a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de fiinţe umane prev. şi ped. de art. 433, paragraf 5 şi 8 din Codul penal belgian, pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 15 ani închisoare.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii