Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistent medical șef din Spitalul Județean de Urgență, proces contra Consiliului Județean Constanța. Curtea de Apel a închis cazul!

ro

20 Jun, 2022 00:00 1632 Marime text
  • Inițial, Tribunalul Constanța a decis să admită în parte acțiunea cadrului medical și să suspende în parte HCJC 32/17.02.2021, însă decizia a fost schimbată recent de magistrații Curții de Apel.
 
Curtea de Apel a închis procesul deschis Violeta Elena Cizmașu, asistent medical șef al Secției de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean Constanța, pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Județean Constanța.
 
Dosarul are la bază conflictul privind locuințele de serviciu din Complexul Summerland din Mamaia, pe care le foloseau o parte dintre asistenții medicali ai SCJU Constanța.
 
Inițial, Tribunalul Constanța a decis să admită în parte acțiunea cadrului medical și să suspende în parte HCJC 32/17.02.2021, însă decizia a fost schimbată recent de magistrații Curții de Apel.
 
Astfel, Curtea a decis să admită recursul CJC, a casat sentința Tribunalului și, rejudecând, a decis respingerea acțiunii, ca nefondată.
 
Decizia Curții de Apel a fost luată în dosarul 3793/118/2021 și este definitivă.
 
Amintim, prin HCJ Constanța nr. 32/17.02.2021 s-a decis „încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Constanţa asupra imobilelor-locuinţe de serviciu situat în municipiul Constanţa, b-dul Mamaia nr. (...)“, fiind vorba despre locuințele din Complexul Summerland.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Asistent din Spitalul Județean Constanța, la judecată cu CJC! Decizie definitivă, la Curtea de Apel
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii