Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape de necrezut! Un tânăr din Năvodari, aflat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT, prins când vindea cocaină și canabis

ro

07 Dec, 2021 12:35 2572 Marime text


 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au dispus arestarea preventivă a unui bărbat din orașul Năvodari, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.
 
Cel în cauză este suspectat că în timp ce se afla în stare de arest la domiciliului (măsură preventivă dispusă într-un alt dosar al DIICOT) ar fi vândut cocaină și cannabis consumatorilor din Năvodari.
 
Decizia oficială a tribunalului   
 

Admite propunerea. Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului (....), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat şi punerea acestuia în imediată executare. Respinge ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare faţă de acesta a unor măsuri mai puţin restrictive

 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.  
 
De precizat că în dosarul în care a fost trimis în judecată și în care a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, inculpatul a fost condamnat în primă instanță la aproape patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Percheziții la Tulcea! Trei persoane arestate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii