Amânare în dosarul unor copii agresați sexual de un individ – Ce termen a stabilit Judecătoria Constanța și ce acuzații i se aduc inculpatului
Amânare în dosarul unor copii agresați sexual de un individ – Ce termen a stabilit Judecătoria Constanța
05 Jul, 2026 15:13
ZIUA de Constanta
169
Marime text
169
Marime text
.jpg)
Judecătoria Constanța a dispus o nouă amânare într-un dosar de viol în care un bărbat a fost deferit justiției de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa!
Cel în cauză este O.Ș., iar în sarcina sa, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au reținut că din luna septembrie (după începutul anului școlar) până la data de 05.11.2025 inclusiv, profitând de faptul că avea acces permanent în incinta unui liceu dintr-o comună din județul Constanța, fiind unchiul unei fete ce necesita însoțitor ca urmare a unui diagnostic medical, acesta ar fi oferit dulciuri și jucării unor minori, ambii în vârstă de 8 ani, elevi în clasa I în cadrul instituției de învățământ, le-ar fi promis că îi plimbă cu tuk-tuk-ul alb (triciclul electric) deținut, urcându-i în acesta, și i-a atins în repetate rânduri, contrar voinței lor, în zona pieptului și în zona genitală, introducând mâna pe sub haine și în lenjeria intimă a acestora, în timp ce se aflau în grupul sanitar aflat în liceu, în curtea școlii, lângă ,,tomberonul verde” şi în tuk-tuk-ul pe care îl deţine.
În cauză, a fost dispusă trimiterea în judecată a acestuia sub aspectul săvârșirii unor infracţiuni de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin.12 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
Procesul, derulat pe fond la Judecătoria Constanța
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, dosarul cu numărul 624/212/2026 a fost înregistrat pe rolul Secției Penale a Judecătoriei Constanța la începutul acestui an, pe 15 ianuarie 2026.
Termen de judecată, preschimbat
Inițial, cauza fusese repartizată completului P4. Cu toate acestea, termenul fixat inițial pentru luna august a fost preschimbat din motive administrative interne.
Conform hotărârii Colegiului de Conducere al Judecătoriei Constanța, completul P4/DL4 a fost desființat începând cu data de 18 mai 2026, după ce titularul acestui complet a promovat la Tribunalul Constanța.
Pentru a se respecta principiul repartizării aleatorii și al continuității, dosarul a fost redistribuit ciclic către completul penal P1.
Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 8 iunie 2026, însă, de această dată, instanța a amânat cauza până la data de 31 august, anul în curs, pentru pregatirea apărării.
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Revoltător! Copii de clasa I, ademeniți cu dulciuri, jucării și plimbări cu Tuk-Tuk-ul, apoi, agresați sexual de un individ – Suspectul, în atenția Judecătoriei Constanța
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


